Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a arătat luni, după dezbaterea pe codurile penale organizată la Ministerul Justiţiei, că nu cunoaşte ca cineva să fi copiat dosare ale unor magistraţi din arhiva SIPA, însă va verifica dacă s-a întâmplat acest lucru, iar în caz că vor fi găsiţi vinovaţii, aceştia ar trebui să răspundă.
Întrebat despre dezvăluirile lui Dan Andronic conform cărora mai multe dosare ale unor magistraţi au fost copiate de persoane necunoscute, ministrul Justitieii a arătat că nu ştie despre ce este vorba, dar în cazul în care se adevereşte că au fost făcute copii după dosare ale magistraţilor, cei responsabili vor trebui traşi la răspundere. „Arhiva este în păstrare. În păstrarea autorităţilor şi în momentul prezent este securizată de către Direcţia Penitenciarelor. Nu ştiu informaţia din spaţiul public, înţeleg că a apărut astăzi, şi nu îmi permit să o comentez pentru că chiar nu o ştiu. Cu siguranţă, cine a făcut astfel de copii va trebui să răspundă, dacă informaţia se dovedeşte a fi adevărată. Perosnal n-am vizitat acesta arhivă, personal n-am cunoştinţă de faptul că s-ar fi copiat, multiplicat, dar va asigur că după ce trec aceste zile destul de aglomerate cu proiectele de lege, coduri şi legile justiţiei, mă voi interesa şi voi vedea fizic acea arhivă, şi voi vedea parametrii în care se păstrează şi se gestionează”, a arătat Tudorel Toader. Evenimentul Zilei a scris că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru cabu structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.