Şeful Serviciului de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Buzău, cinci inspectori şi consilieri ai instituţiei şi un om de afaceri sunt cercetaţi de DNA pentru mai multe acuzaţii de corupţie, inclusiv trafic şi cumpărare de influenţă, toţi fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 februarie 2022, a inculpaţilor:
DIŢĂ LAURENŢIU, şef al Serviciului de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de influenţă,
Persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă,
GHEORGHE NICOLETA-CRISTINA, inspector superior în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
IACOB DANIELA, consilier superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
MAVRODIN DANIELA, inspector superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
MÎNZU LUMINIŢA, inspector fiscal în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
NEACŞU VASILICA, consilier superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat faţă de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.
În cursul zilei de marţi, au fost efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza judeţului Buzău, din care una a fost Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (A.J.F.P.) Buzău.
Conform procurorilor, în perioada mai - iulie 2021, Diţă Laurenţiu ar fi acceptat promisiunile făcute de omul de afaceri constând iniţial în oferirea unui scuter (evaluat de inculpat la valoarea de 4.000 lei) şi, ulterior, a unei sume de bani (jumătate din suma pentru care omul de afaceri ar fi fost scutit de la plată), pentru a-şi exercita influenţa pe care at fi lăsat să se înţeleagă că o are asupra şefului Serviciului Inspecţie Fiscală Persoane Fizice din cadrul A.J.F.P. Buzău şi asupra subordonaţilor săi.
Concret, inculpatul trebuia să-i determine pe aceştia să aprobe cererile formulate de omul de afaceri pentru anularea penalităţilor în cuantum de aproximativ 8.000 lei, aplicate debitului pe care acesta îl înregistra ca impozit.
În perioada martie - august 2021, celelalte cinci inculpate,deşi aveau ca sarcină de serviciu controlul operatorilor economici privaţi, acestea ar fi îndeplinit pentru unii dintre ei însărcinări circumscrise activităţii contabile. Tariful perceput pentru activitatea desfăşurată de inculpate ar fi început de la minim 300 lei/lună, în funcţie de volumul de acte care urma să fie procesat.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, celor şapte inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfăşoară cercetări şi faţă de alte persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.