Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reunesc, joi, pentru a decide atacarea la CCR a modificărilor la legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
”În conformitate cu dispoziţiile art.32 alin.(1) şi (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, judecătorii instanţei supreme sunt convocaţi pentru constituirea în Secţii Unite în vederea exercitării atribuţiei prevăzută de dispoziţiile art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind modificarea şi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (PL-x 354/2018/2020)”, a transmis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şedinţa are loc, joi, de la ora 14.00, la sediul din Str. Batiştei nr.25.
Şi Ministerul Justiţiei a cerut Guvernului atacarea la CCR a legii care prevede posibilitatea înlocuirii pedepsei cu închisoarea pentru cei inculpaţi pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro şi dacă îl achită integral.
Proiectul adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor prevede:
• art. 10, alin. (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.
• În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
• Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim).
Deputatul USR Stelian Ion i-a invitat pe colegi să sesizeze CCR cu privire la actul normativ adoptat, deoarece această lege în forma în care este acum nu poate fi şi nu ar trebui promulgată, fiindcă instigă la evaziune fiscală.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.