Procurorul general Augustin Lazăr spune că i-a explicat telefonic ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, că nu poate trimite o copie a dosarului privind alegerile din 2009 la comisia parlamentară deoarece "nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituţie extrajudiciară”.
"Hotărârea de a nu da curs solicitării Comisiei este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros şi etapizat, având la bază studiile realizate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi nicidecum o decizie arbitrară”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Public şi în care procurorul general Augustin Lazăr face precizări legate de declaraţiile ministrului Tudorel Toader.
În plus, Lazăr explică de ce s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să dea o soluţie în această chestiune şi arată că problema priveşte întregul sistem judiciar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cu referire la solicitarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a fost justificată, între altele, de caracterul fără precedent al solicitării Comisiei, cu posibil impact şi consecinţe asupra întregului sistem judiciar. Se ridică astfel o chestiune de drept care interesează nu doar Ministerul Public, ci sistemul judiciar în ansamblu, anume problema condiţiilor în care un dosar judiciar poate fi pus la dispoziţia altor autorităţi sau instituţii, în afară celor cu atribuţii privind soluţionarea ori verificarea lui. Astfel, problema cu care se confruntă în acest moment PICCJ poate interesa, pe viitor, şi alte parchete, dar, în egală măsură, şi instanţele. De aceea, rezolvarea ei trebuie să fie unitară, atât în privinţa dosarelor de urmărire penală şi a lucrărilor aflate la parchete, cât şi în privinţa dosarelor aflate la instanţe, atât în privinţa dosarelor în curs de soluţionare, cât şi în privinţa dosarelor soluţionate şi indiferent de modul în care au fost soluţionate”, mai precizează Augustin Lazăr.
În acelaşi timp, procurorul general aşteaptă ca în prima şedinţă a CSM să se discute această problemă, răspunsul primit iniţial din partea Consiliului fiind unul "adminstrativ”.
"Având în vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, necesitatea pronunţării acestei instituţii într-o asemenea chestiune apare că un demers firesc. De altfel, aşa cum a declarat public preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, răspunsul transmis PICCJ a fost unul administrativ, fiind de aşteptat ca Plenul Consiliului să se pronunţe într-o proximă şedinţă”, adaugă sursa citată.
Ministerul Justiţiei arată, într-un comunicat de presă, că miercuri a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la refuzul lui Augustin Lazăr de a pune la dispoziţia Comisiei speciale de anchetă o copie a dosarului nr. 213/P/2017, înregistrat pe rolul Parchetului instanţei supreme, precum şi "declaraţiile persoanelor audiate, necesare aflării adevărului în cauza ce formează obiectul activităţii Comisiei speciale de anchetă pentru efectuarea unor verificări prealabile în legătură cu răspunderea disciplinară”.
Ministerul mai consideră că Inspecţia Judiciară are competenţa de a face verificările prealabile asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către procurorul general al Romaniei.
"Sesizarea este întemeiată pe faptul că acest refuz al domnului Augustin Lazăr, în exercitarea funcţiei de Procuror General al României, nu este în acord cu principiul cooperării loiale dintre instituţii, principiul loialităţii faţă de Constituţie, prevederile Constituţiei României: art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 54 alin. (2) şi art. 131 alin (1) aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Conform art. 45 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, Ministrul Justiţiei este titularul acţiunii disciplinare, iar Inspecţia Judiciară are competenţa de a realiza verificările prealabile asupra modului de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu de către Procurorul General al României", mai arată sursa citată.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, miercuri, că nu consideră că era cazul ca procurorul general Augustin Lazăr să se adreseze CSM pentru a află dacă trebuie sau nu să transmită documente comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi că va discuta cu acesta, iar în funcţie de răspunsurile pe care le va primi, va sesiza Inspecţia Judiciară.
"Am convingerea că procurul general îşi cunoaşte atribuţiile de serviciu. Am convingerea că îşi cunoaşte modul de exercitare a respectivelor atribuţiuni şi nu cred că este cazul să întrebe CSM dacă trebuie sau nu trebuie să dea respectivele documente la Parlament. Acesta este motivul pentru care, în ordine, am întâlnire cu liderii de sindicat de la penitenciare, după care voi vorbi cu dânsul, voi vedea ce răspunsuri furnizează şi apoi voi sesiza Inspecţia Judiciară", preciza ministrul Justiţiei, adăugând că va discuta cu acesta dacă îl va găsi.
El a spus că Inspecţia Judiciară va analiza conduita pozitiva sau negativă a procurorului general în ceea ce priveşte reţinerea de a trimite documente comisiei de anchetă
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 i-a solicitat procurorului general Augustin Lazăr dosarul clasat privind scrutinul, acesta solicitând CSM să precizeze dacă poate fi transmisă comisiei o copie şi să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între Parlament şi autoritatea judecătorească.
În 7 august, Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis procurorului general Augustin Lazăr că nu este de competenţa CSM să stabilească dacă pot fi trimise sau nu Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 documentele solicitate de comisie şi pe care Ministerul Public a refuzat să le transmită. De asemenea, CSM a stabilit că în acest caz nu se impune să sesizeze Curtea Constituţională.
Parchetul ICCJ a anunţat că a luat act de această decizie, precizând că "solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 - aflată în faza de analiză şi de clarificare a unor probleme de drept - are în vedere o cauză în care s-a pronunţat o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.
În 10 august, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat că membrii comisiei îi vor transmite o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul, urmând să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr.
O zi mai târziu, Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 a trimis Ministerului Justiţiei o scrisoare în cere îi cere lui Tudorel Toader să sesizeze Inspecţia Judiciară cu privire la atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr, faţă de lucrările comisiei şi să facă o evaluare a modului în care el şi-a îndeplinit atribuţiile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.