Preşedintele ÎCCJ Alina Corbu afirmă, în mesajul de Ziua Justiţiei,că se observă o tendinţă de polarizare a sistemului judiciar pe teme legate de organizarea judiciară sau de modul de funcţionare a sistemului judiciar. ”Vă invit însă ca astăzi să reţinem mai degrabă oportunităţile decât neajunsurile, să ne orientăm spre posibilităţile de a progresa, mai puţin spre deplângerea dificultăţilor cu care ne confruntăm”, declară Corbu.
”În altă ordine de idei, observăm cu toţii în prezent o tendinţă de polarizare a sistemului judiciar (care urmează poate polarizarea societăţii în ansamblu) pe teme legate de organizarea judiciară sau de modul de funcţionare a sistemului judiciar. Vă invit însă ca măcar începând de astăzi să vedem mai degrabă aspectele care ne unesc decât pe cele care ne dezbină. Împărtăşim aceleaşi valori şi avem aceleaşi obiective legate de progresul sistemului judiciar, iar, din această perspectivă, aspectele asupra cărora suntem divizaţi apar ca fiind prea puţin încărcate cu importanţa care li se acordă uneori. Nu e nici nevoie şi nici nu ar fi sănătos să vorbim totdeauna pe o singură voce, pluralitatea de idei, chiar confruntarea între acestea sunt modalităţi de a merge înainte, însă vă invit să fim mai transparenţi în comunicarea publică şi să arătăm societăţii că avem în sistemul judiciar o multitudine de obiective strategice comune, mult mai importante decât chestiunile care ne separă, şi că acestea nu sunt doar cele legate de statutul profesiei noastre. Parafrazând un emblematic preşedinte american, vă invit să reflectăm mai puţin la împrejurarea că poate uneori societatea nu apreciază profesia noastră la justa ei valoare socială şi să ne concentrăm mai degrabă la ce putem face - mai mult, mai bine şi cu mai mare celeritate -, pentru a servi societatea din care facem parte”, transmite Alina Corbu.
Ea îşi exprimă respectul şi consideraţia pentru activitatea judecătorilor Înaltei Curţi, care ”îşi îndeplinesc misiunea constituţională de a rămâne un bastion de echilibru, probitate şi competenţă profesională chiar şi în ipotezele în care se confruntă cu situaţii de mare încărcătură profesională, dar, deopotrivă, emoţională şi umană”.
De asemenea, în numele instanţei supreme, dar şi în calitate de reprezentant al puterii judecătoreşti în Consiliul Superior al Magistraturii, ea transmite aprecierea şi respectul faţă de toţi colegii judecători din cadrul celorlalte instanţe judecătoreşti.
”Vă invit însă ca astăzi să reţinem mai degrabă oportunităţile decât neajunsurile, să ne orientăm spre posibilităţile de a progresa mai puţin decât spre deplângerea dificultăţilor cu care ne confruntăm”, scrie magistratul.
Ea subliniază că accelerarea procesului de digitalizare reprezintă probabil cel mai mare progres înregistrat în această perioadă de către sistemul judiciar şi aş dori astfel să transmit un salut special instanţelor care, cu pasiune şi resurse materiale modeste, au constituit ”motorul” intrării sistemului judiciar în era digitală – Tribunalul Arad, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Argeş sunt poate cele mai evidente exemple şi îmi prezint anticipat scuzele celor pe care, poate, i-am uitat. Pentru eficienţa sistemului judiciar, pentru respectarea dreptului de apărare al părţilor şi a celui privind soluţionarea cauzei întrun termen rezonabil, digitalizarea poate produce efectele pe care în plan economic le-a adus Revoluţia industrială, iar continuarea demersurilor în această direcţie este esenţială, sub condiţia evidentă a subordonării noilor progrese tehnologice valorilor fundamentale şi imuabile ale sistemului judiciar dintr-un stat de drept – oralitatea, nemijlocirea, respectarea dreptului la apărare şi a celorlalte drepturi fundamentale.
Preşedintele ICCJ anunţă că, în doar câteva zile, instanţa supremă va prezenta la rândul său forma definitivă a propriei sale strategii de digitalizare, pentru o justiţie mai modernă şi mai eficientă, în interesul cetăţeanului.
”Fiind chemată să soluţioneze conflictele din societate, justiţia nu va fi niciodată cea mai populară dintre activităţile umane, una dintre părţi va fi mereu, inevitabil, nemulţumită. Justiţia are nevoie mai mult ca oricând de echilibru şi de o anumită rezervă cu privire la intensitatea unor reacţii exprimate public, fie şi măcar în privinţa acelora exprimate din interiorul propriei noastre profesii, astfel încât dezbaterea şi chiar critica profesională, de altfel pe deplin acceptabile, să nu fie înlocuite de epitete sau comparaţii complet nepotrivite, menite doar să impresioneze sau să capteze bunăvoinţa unui anumit auditoriu”, subliniază preşedintele ICCJ.
În opinia sa, una dintre cele mai mari realizări naţionale este faptul că instanţele noastre sunt deopotrivă instanţe constituţionale şi instanţe europene, dând eficienţă în mod direct, în activitatea lor de zi cu zi, atât normelor din legea noastră fundamentală, cât şi dreptului Uniunii Europene, aş dori să îndrept aceleaşi urări de bine şi de reuşită profesională către judecătorii Curţii Constituţionale, dar şi către judecătorii români din cadrul instanţelor internaţionale.
”Închei prin a mulţumi avocaţilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete, membrilor celorlalte profesii juridice, dar şi instituţiilor publice şi organizaţiilor de drept public şi privat fără de care înfăptuirea justiţiei nu ar fi posibilă. Reiterez ceea ce am mai arătat şi cu altă ocazie – chiar dacă în sala de judecată există o ierarhie clară, instituită în vederea asigurării ordinii şi solemnităţii şedinţei, aceasta nu înseamnă că există roluri principale şi roluri secundare – toţi participanţii la o şedinţă de judecată au atribuţiile şi rolul lor esenţial, fără de care nu s-ar putea realiza scopul actului de justiţie.
De aceea, din partea noastră a judecătorilor trebuie să existe cea mai deplină deschidere şi cel mai profund respect faţă de toate celelalte profesii juridice şi invit reprezentanţii lor să lucrăm împreună pentru o justiţie mai transparentă şi cât mai apropiată de cetăţean”, afirmă preşedintele ICCJ în finalul mesajului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.