Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, miercuri, că, după publicarea rapoartelor GRECO, este nevoie de ”o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei” şi de analizarea documentelor sub toate aspectele, inclusiv al ”erorilor factuale” conţinute. Savonea susţine că problemele reale din justiţie par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a transmis, miercuri, un comunicat de presă, ca reacţie la dezbaterea publică generată de publicarea rapoartelor GRECO.
”Pe fondul amplificării dezbaterilor publice şi multiplicării mesajelor, inclusiv imperative, lansate după publicarea Raportului GRECO, referitoare la instituţii din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, în calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înţeleg să fac un apel la o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei, cu argumente legale şi de natură tehnică. Organizarea judiciară şi buna funcţionare a sistemului de justiţie implică, cu necesitate, o analiză complexă în cadrul instituţional bine determinat de lege, abstras de orice context cu potenţial politic şi de orice interpretare trunchiată ori neadevărată a realităţii”, a transmis Lia Savonea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta vorbeşte despre ”nevoia unei dezbateri profunde şi nu doar de suprafaţă” şi anunţă că CSM va analiza rapoartele.
”CSM va analiza, aşa cum a făcut-o şi cu prilejul publicării altor rapoarte, cum ar fi cel al Comisiei de la Veneţia sau raportul MCV, şi prezentul Raport GRECO, sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente. O astfel de analiză se impune cu atât mai mult cu cât pe masa Consiliului se află în aşteptare pentru a fi dezbătute şi alte lucrări aflate în conexiune cu dezideratul asigurării unei justiţii care trebuie să funcţioneze la standarde europene. Fără a ne îndepărta de la valorile, principiile şi de la obligaţiile ce ne revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene, consider că, în egală măsură, realităţile din justiţia noastră relevate în ultima vreme nu pot fi nici acestea ignorate ori bagatelizate”, a mai transmis Lia Savonea.
Aceasta atrage atenţia asupra riscului îndepărtării de la ”dezideratul respectării independenţei justiţiei pe care, desi o parte însemnată a scenei publice îl clamează, ajunge să fie disonantă cu înseşi principiile pe care le afirmă”.
”Totodată, problemele reale din justiţie şi care merită, cu adevărat, o dezbatere serioasă par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie”, a mai afirmat Lia Savonea.
Nivelul de conformare a României cu recomandările făcute rămâne "global nesatisfăcător", iar GRECO este preocupat de ”tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar”, relevă Raportul referitor la Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori, publicat marţi.
”Recomandarea privind riscurile de slăbire a statutului procurorilor, în special a independenţei lor, nu a fost implementată”, afirmă GRECO în Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, făcut public marţi, care arată că puterea crescută a executivului în ceea ce priveşte numirile şi eliberările din funcţie ale procurorilor şi rolul redus al Preşedintelui României, în detrimentul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, reprezintă o potenţială ameninţare la adresa independenţei operaţionale a procurorilor şi poate împiedica lupta eficientă împotriva corupţiei în România.
GRECO a recomandat să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând-o ”o anomalie” a cadrului instituţional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenţă şi ar putea fi folosită necorespunzător şi supusă unei ingerinţe nejustificate în procesul de justiţie penală.
În plus, potrivit raportului, măsurile luate de autorităţile române sunt în deplină contradicţie cu recomandarea GRECO, ceea ce reprezintă o evoluţie profund îngrijorătoare.
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, anterior publicării rapoartelor GRECO, că orice analiză este importantă, iar "ca regulă generală, când eşti într-un club e nevoie să respecţi regulile".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.