Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistraţii instanţei supreme, la şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa", în care este judecat alături de alte nouă persoane. În prima instanţă, Popoviciu fusese condamnat la nouă ani de închisoare cu executare. Pentru patru dintre persoanele judecate în acest dosar, faptele s-au prescris.
De asemenea, Ioan Nicolae Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, a primit şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, ICCJ menţinând astfel pedeapsa iniţială dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, Andrei Mihai Bejenaru, condamnat în prima instanţă la 7 ani de închisoare, a primit 6 ani de închisoare, iar Ştefan Diaconescu a primit o condamnare de 5 ani, fiind menţinută astfel pedeapsa dispusă de Curtea de Apel.
Cornel Ilie Şerban, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, a primit doi ani şi şase luni de închisoare, la fel ca în prima instanţă, în timp ce Petru Pitcovici, fost şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. Pitcovici fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani de închisoare cu executare.
Pentru celelalte patru persoane judecate în acest dosar şi condamnate în prima instanţă, în 30 mai 2016 s-a îndeplinit termenul de prescripţie a faptelor, astfel că procesul a încetat. Este vorba despre Mihai Luican, fost prefect al municipiului Bucureşti şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, Ioan Todiraş, fost viceprimar al Primăriei Sectorului 1, Lizeta Minea, fost secretar al Primăriei sector 1 şi Gheorghe Petrulian, fost şef OCOOTA Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/200.
Decizia ICCJ este definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat contestaţiile formulate de inculpaţii din dosarul "Ferma Băneasa” faţă de deciziile de condamnare dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în acest dosar privind fapte de corupţie legate de tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, prin care s-au produs prejudicii de peste 335 de milioane de lei statului şi aproape 620 de milioane de lei USAMV.
La termenul din 23 mai al procesului, omul de afaceri Puiu Popoviciu - condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare - a refuzat să dea declaraţii, susţinând că deocamdată se prevalează de dreptul la tăcere. La ieşirea din sala de judecată, Puiu Popoviciu a spus că va cere continuarea procesului, chiar dacă consideră că faptele din acest dosar s-au prescris. "Voi cere continuarea procesului chiar dacă noi considerăm că faptele s-au prescris. Este o strategie de apărare", a arătat Popoviciu, întrebat despre faptul că DNA susţine că faptele din acest proces se prescriu peste trei ani. La acel termen, DNA a depus un punct de vedere potrivit căruia faptele inculpaţilor din acest dosar se prescriu în trei ani şi nu sunt prescrise deja. Aceasta, după ce instanţa supremă a cerut DNA să spună când au fost făcute ultimele acte procedurale, în condiţiile în care mai mulţi inculpaţi au susţinut în motivele de apel că faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris sau urmează să se prescrie în perioada imediat următoare.
În iunie 2016, omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti, la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul "Ferma Băneasa", pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. Nicolae Alecu a fost condamnat la şase ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, Andrei Bejenaru a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Ştefan Diaconescu, fost secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMV, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru abuz în serviciu. Cornel Ilie Şerban, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, a primit doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, în timp ce Petru Pitcovici, fost şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, a fost condamnat la doi ani de detenţie, iar Mihai Luican, fost prefect al municipiului Bucureşti şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, la un an de închisoare. Ioan Todiraş, fost viceprimar al Primăriei Sectorului 1, a fost condamnat şi el la un an de închisoare cu executare, iar Lizeta Minea, fost secretar al Primăriei sector 1, a primit doi ani cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, Gheorghe Petrulian, fost şef OCOOTA Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/200, a fost condamnat tot la doi ani cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Judecarea în dosarul “Ferma Băneasa” a început în decembrie 2012. Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2000 - 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Popoviciu, "în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale", a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.
"În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale", au scris procurorii în rechizitoriu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.