Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, prezintă, miercuri, proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei. El spunea că au fost propuse modificări de fond, şi nu de formă şi că intenţionează să facă posibile şi modificări la proiectul de lege privind graţierea unor pedepse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Justiţiei va face declaraţii de presă, miercuri, începând cu ora 11.00, când ar urma să prezinte acest proiect.

De altfel, el anunţa la începutul acestei luni că în 23 august va prezenta public proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei. "Sunt propuse modificări de fond şi nu de formă!”, spunea Tudorel Toader.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Modificările la legile justiţiei vizează în principal trei texte de lege: Legea privind statutul procurorilor şi judecătorilor, legea privind organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Printre modificările la legile justiţiei aşteptate de la ministrul Tudorel Toader se număra şi măsura supravegherii electronice, aşa-zisă brăţara electronică pentru inculpaţii aflaţi în arest la domiciliu sau sub control judiciar.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mers în iulie la Bruxelles pentru a discuta cu vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, despre legile privind Justiţia. El a afirmat că pachetul va fi adoptat de Guvern pe 1 septembrie, urmând a fi transmis Parlamentului.

Premierul Mihai Tudose a declarat, duminică, la Antena 3, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va prezenta până la 1 septembrie pachetul de legi privind justiţia, spunând că acesta are o "sarcină foarte, foarte grea". "Nu, ştiu, pot să fiu mulţumit sau nemulţumit de domnul Toader. (...) Are o sarcină foarte, foarte grea: de a finaliza acel pachet de reformă a justiţiei", a spus Tudose, duminică.

Întrebat dacă ministrul Justiţiei are şi un termen-limită pentru finalizarea acestui pachet de legi, premierul a spus: "Trebuie să o termine (...) până la 1 septembrie". "Avem o serie de impuneri, unele Uniunea Europeană, unele de la Curtea Constituţională, trebuiesc făcute, trebuiesc reglementate.(...) Eu cred că trebuie să se întâmple odată şi odată. A fost acea consultare publică extinsă, a fost discuţia pe care a avut-o domnia sa cu Bruxelles-ul. A fost la Bruxelles, le-a prezentat ce şi cum, a venit cu ok-ul de acolo", a declarat Tudose.

Întrebat dacă va fi adoptată o lege a răspunderii magistraţilor şi dacă procurorii vor fi scoşi din categoria magistraţilor şi asimilaţi cu avocatul statului, premierul a confirmat că se are în vedere o modificare de lege privind răspunderea magistraţilor: "La prima întrebare: da, la a doua mai aveţi un pic de răbdare".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.