Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc anunţă, miercuri, că a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru prejudicierea bugetului de stat cu peste 1,8 milioane de lei. Prejudiciul a fost produs în legătură cu derularea proiectului ”Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România”.
”În implementarea sarcinilor trasate de inspectorii Curţii de Conturi, care au efectuat un audit la nivelul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pentru perioada de până la 31.12.2019, Institutul comunică opiniei publice că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu cheltuirea unor fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 1.887.450 lei, utilizaţi pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă şi proiectare de specialitate în vederea realizării proiectului „Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România”, a transmis, miercuri, IICCMER printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în perioada 2014-2017, în realizarea scopului pentru care a fost înfiinţat, IICCMER a demarat activităţi în vederea realizării proiectului mai sus amintit, sens în care a efectuat cheltuieli ineficiente cu studii şi documentaţii la diferite faze de proiectare, fără a fi transpuse în lucrări de investiţii.
”De asemenea, în perioada 2017-2019 nu s-a efectuat niciun demers concret în direcţia derulării acestui proiect. Astfel, la nivelul lunii ianuarie 2020, certificatul de urbanism şi toate avizele obţinute erau deja expirate, iar proiectul tehnic elaborat necesita actualizare, situaţie care impune cheltuirea suplimentară a unor sume consistente. Cu alte cuvinte, serviciile de consultanţă şi proiectare achiziţionate de IICCMER în anii anteriori nu au contribuit la atingerea obiectivelor propuse, iar documentaţiile rezultate din aceste activităţi nu au fost şi nu mai pot fi utilizate în forma achiziţionată pentru implementarea proiectului de investiţii în cauză”, a mai transmis instituţia.
Conducerea instituţiei precizează că a cerut DNA efectuarea de cercetări în vederea atragerii răspunderii penale a persoanelor responsabile pentru prejudicierea bugetului de stat, cu ocazia utilizării acestor fonduri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.