Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul Cluj a solicitat ÎCCJ dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă, subsecvent reţinerii aplicabilităţii Anexei VII a Legii nr. 153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Anexa VII a Legii nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022?”

Solicitarea Tribunalului Cluj a fost conexată cu sesizarea Curţii de Apel Suceava privind dezlegarea următoarei probleme de drept: “Dacă în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii (respectiv nu se regăsesc în Anexa 2 din HG nr. 44/2010), se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017?”.

ÎCCJ a admis cele două sesizări.

“Decizia nr. 79: Admite sesizările conexate formulate de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 165/117/2024 şi de Curtea de Apel Suceava — Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.302/40/2023 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit Anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit site-ului instanţei supreme.

Decizia este obligatorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.