Cadrele didactice care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora, prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar, nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă în dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, stabileşte că: Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată”, se arată în decizia publicată pe site-ul instanţei supreme.
 
Hotărârea, pronunţată luni, este obligatorie.
 
Tribunalul Covasna a solicitat ICCJ dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă, în interpretarea art. 106 alin. (1) Codul Muncii, art. 144 Codul Muncii şi art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din OMEd nr. 4050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar (de ex. au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă, cât şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora), pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art. 146 alin. (3) din Codul Muncii?”.
 
Cadre didactice - care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar - au solicitat în instanţă concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art. 146 alin. (3) din Codul Muncii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.