Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că de îndată ce va fi comunicată încheierea Tribunalului Bucureşti, Ministerul Justiţiei va formula cererea de extrădare pentru Ionuţ Mircea Costea, fostul preşedinte Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la şase ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. Gorghiu a precizat că această procedură se va desfăşura cu rapiditate, indiferent de numele persoanei condamnate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Piteşti, că în această săptămână au fost aduşi în ţară 13 fugari.

„În această săptămână, care tocmai se încheie, statul român a reuşit să aducă înapoi în ţară un număr de 13 fugari. Dintre aceştia, zece s-au sustras de la executarea pedepsei, asta înseamnă că au fost condamnaţi în România şi după ce au avut o hotărâre definitivă au fugit din ţară.  Trei dintre ei s-au sustras de la urmărirea penală sau în cursul judecăţii”, a declarat ministrul Justiţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea a adăugat că cel mai important fugar care va fi adus în ţară este Oprişan Claudiu Gheorghe, condamnat la zece ani de închisoare pentru proxenetism.

„Sunt câteva nume relevante, dar cel mai important fugar pe care am reuşit să-l aducem înapoi în ţară  este Oprişan Claudiu Gheorghe. L-am prins, de fapt, în această săptămână. Este unul dintre cei mai căutaţi infractori români, condamnat în România la zece ani de închisoare pentru proxenetism. Este cel care a fost căutat şi a fost găsit în Spania după 13 ani. A fost condamnat pentru proxenetism, iar una dintre victimele sale este o fată minoră. Această procedură este aproape de finalizare. În cel mai mult două luni o să-l avem predat în România. Aşteptăm hotărârea definitivă a instanţei spaniole în acest sens şi va executa în penitenciarele româneşti pedeapsa” , a explicat Alina Gorghiu.

Aceasta s-a referit apoi şi la cazul lui Ionuţ Mircea Costea, fostul director Eximbank şi cumnatul lui Mircea Geoană.

„În toată presa la nivel naţional s-a discutat despre alt nume sonor. Fac precizarea încă de la început că pentru mine ca ministru al justiţiei nu există atunci când vine vorba de fugari, nume sonore sau nume mai puţin sonore, ci există fugari, persoane condamnate care aleg să sfideze statul român.
Este vorba de această dată de cazul domnului Ionuţ Mircea Costea. În cazul domniei sale e vorba despre o procedură de extrădare pentru că a fost găsit într-un stat terţ, nemembru al Uniunii Europene, vorbim de Turcia. Vă amintesc că în această săptămână Tribunalul Bucureşti a stabilit prin încheiere că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea acestui condamnat din Turcia. De îndată, ce ne va fi comunicată nouă la Ministerul Justiţiei, încheierea Tribunalului, Ministerul Justiţiei va formula cererea de extradare pentru acesta. Ca atare vă asigur de celeritate, de rapiditatea acestei proceduri, indiferent de numele persoanei condamnate. Din partea Ministerului, Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară se ocupă de transmiterea acestei cereri de extrădare autorităţii străine competente”, a mai declarat ministrul Justiţiei.

Ionuţ Costea, a fost condamnat în 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa.

Ionuţ Costea a fost dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023. El este fost director Eximbank şi cumnatul lui Mircea Geoană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.