Fostul procuror anticorupţie Mircea Negulescu ar putea fi urmărit penal de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de către procurorii ploieşteni după ce mai multe persoane, martori şi inculpaţi într-un dosar penal, l-au acuzat de presiuni şi ameninţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, omul de afaceri Petrică Uşurelu, omul de afaceri Răzvan Alexe, denunţător în mai multe dosare ale DNA Ploieşti, dar şi alte persoane audiate în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti privind finanţarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012 l-au acuzat pe procurorul de caz de la acea dată că apelează la presiuni şi ameninţări, datele fiind cuprinse în rechizitoriul prin care dosarul a fost trimis în judecată.

"Cu ocazia audierii, inc. Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Uşurelu Petrică şi martorii XXX şi XX au susţinut că în cursul urmăririi penale procurorul de caz a exercitat presiuni şi ameninţări faţă de anumiţi inculpaţi şi martori în scopul obţinerii de probe şi a dispus măsuri de protecţie faţă de martori care au dat declaraţii nereale la sugestia acestuia. (...) De asemenea, inculpatul Cosma Vlad Alexandru a susţinut că prezenta cauză reprezintă o cercetare abuzivă a procurorului de caz de la acea dată, bazată pe probe obţinute prin ameninţare sau constrângere", spun anchetatorii.

Surse judiciare au confirmat că procuror de caz la cea dată era Mircea Negulescu.

Astfel, procurorii PCA Ploieşti au dispus "disjungerea şi declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de XX, procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina ( procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploieşti la data faptelor) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuziva, prev. de art. 280 alin. 1 si 2 Cp. si influenţarea declaraţiilor".

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, a fost trimis în judecată alături de omul de afaceri Petrică-Lucian Uşurelu şi de Răzvan Alexe, denunţător în mai multe dosare penale instrumentate de DNA Ploieşti, pentru fapte comise în legătură cu sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.

Dosarul a fost instrumentat de PCA Ploieşti şi trimis pentru soluţionare Tribunalului Prahova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.