Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) “Prut-Bârlad” Petru Avram a fost trimis în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor după ce a trimis angajaţi ăi utilaje ale instituţiei să facă gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului AVRAM PETRU, la data faptelor director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) “Prut-Bârlad”, pentru comiterea infracţiunilor de:
abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, influenţarea declaraţiilor, în formă continuată”, anunţă DNA..
Conform procurorilor, în perioada mai-iunie 2020, Petru Avram ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje şi muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale.
Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă.
”În contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice ce viza aspectele menţionate mai sus, în datele de 10 şi 17 februarie 2020, inculpatul Avram Petru ar fi încercat să-i determine prin constrângere morală pe aceeaşi subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program”, precizează DNA.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii faţă de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în cazul angajării a două persoane.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.