Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, reţinut vineri de procurorii DNA, a început studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii Tiru Maiorescu în 1992, finalizându-le în 1999, iar pe durata facultăţii a fost fiziokinetoterapeut la Dinamo, dar şi supervisor la Panaceea Health Club Beirut (Liban), conform CV - ului său în care sunt consemnate date abia începând din 1992, când avea 28 de ani. Documentul postat pe site-ul Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim, al cărui membru este, dar şi pe site-ul Spitalului Malaxa, mai relevă că Secureanu este acreditat în laserterapie şi moxibustie şi a scris mai multe lucrări de medicină, o carte intitulată "Managementul comunicării în unităţile sanitare", dar şi un volum intitulat "Mecanismele reîncarnării".
Născut la 30 noiembrie 1964, Florin Secureanu a început în 1992 studiile la Facultatea De Medicină Generală din cadrul Universităţii Titu Maiorescu, finalizându-le în 1999. În timpul studiilor universitare, el a fost pe rând fiziokinetoterapeut la Dinamo (1993 - 1996), supervisor la Panaceea Health Club Beirut - Liban (1996), iar din 1997 până în 2001 a fost supervisor Health Club, Hilton Bucureşti - Centrul de sănătate. În perioada 2000 - 2002, a obţinut competenţe în Ecografie generală.
Conform datelor din CV, în intervalul 2006 - 2007 a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Management Sanitar, obţinând diploma de manager de spital, dar între 2005 şi 2008 a urmat şi un masterat in Managementul Sanatatii Publice si Serviciilor Medicale la universiatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". Cu toate acestea, Secureanu scrie în CV că în perioada 2000 - 2007 a obţinut diploma de doctor în Ştiinţe Medicale, tot la UMF, în acelaşi interval obţinând-o şi pe cea de Medic Specialist Chirurgie Generală, el fiind şi "asistent cercetare Chirurgie generală".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Florin Secureanu consemnează în CV acreditări în laserterapie şi moxibustie (n.r. - procedeu din medicina tradiţională orientală asociat uneori acupuncturii).
Ca experienţă profesională, Secureanu a trecut calitatea de şef de lucrări la Catedra de Genetică şi Imunologie de la Universitatea "Titu Maiorescu" (din 2008), medic specialist/asistent Cercetare Chirurgie Generală la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (din 2000), medic specialist Chirurgie Generală la acelaşi spital (din 2010), iar din 2007 era manager al Spitalului "Nicolae Malaxa".
Secureanu a fost co-autor la două lucrări de medicină având ca temă genetica umană (curs şi manual de lucrări practice), dar şi alte lucrări, intitulate "Managementul unităţilor sanitare", "Purtătorul de cuvânt", "Managementul comunicării în unităţile sanitare" şi "Comunicare de criză". El a scis însă şi despre "Mecanismele reîncarnării" şi despre Universurile paralele şi ierarhiile superioare".
"În calitate de manager comunicarea este importantă, având în subordine 240 de angajaţi, munca în echipă este esenţială pentru a performa", scrie el în CV-ul postat pe site-ul Spitalului Malaxa. Secureanu se descrie ca fiind "onest, serios, responsabil, disciplinat şi sociabil", cu "abilitate în comunicare şi lucru în echipă", "capacitate de adaptare la situaţii diverse şi neprevăzute". El se consideră ca fiind caracterizat şi de "abilitatea de a lucra în condiţii de stres", de "asumarea responsabilităţilor". Secureanu susţine că are "perspicacitate în anticiparea şi rezolvarea problemelor cu grad ridicat de dificúltate", "spirit analitic, intuitiv şi organizator" şi că este o persoană dinamică şi hotărâtă. Fostul manager de la Malaxa afirmă că are "competenţe şi aptitudini organizatorice", "creativitate, capacitate de a învăţa rapid şi de a rezolva orice problemă dificilă", "cunostinţe de managementul timpului, managementul resurselor umane, teoria organizării şi marketing, cunoştinţe de negociere".
Florin Secureanu a fost reţinut vineri, după mai multe ore de audieri la DNA. Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pentru luare de mită şi delapidare. Suma pe care ar fi delapidat-o Secureanu este evaluată de anchetatori la 1,9 milioane de lei.
Procurorii susţin că în perioada mai 2009 - noiembrie 2016, Florin Secureanu a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului.
"Din probele administrate a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 zile, ceea ce înseamnă că suspectul şi-a însuşit, în 1.075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la 1.944.594 lei, ceea ce reprezintă şi prejudiciul cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa", se arată în ordonanţa procurorilor.
Săptămâna trecută, el a fost demis de la conducerea Spitalului Malaxa după ce Gazeta Sporturilor a relatat că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie. Managerul Secureanu i-a cumpărat iubitei sale, alintată "Vrăbi", bijuterii în valoare de 9000 de euro achitate în baza unui contract pentru curăţarea instrumentarului de la Secţia Ginecologie. Gazeta Sporturilor a prezentat şi înregistrări audio din care reiese că Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, îi înjură şi ameninţă pe angajaţii care sunt practic forţaţi să ţină o contabilitate dublă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...