Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a motivat decizia de eliberare din arest şi cercetare sub control judiciar a fostului deputat Cristian Boureanu, acuzat de ultraj după ce a lovit un poliţist, şi arată că acesta a stat suficient încarcerat, este o persoană instruită şi a luat act de angajamentul acestuia că nu va da declaraţii în presă şi că acceptă că nu este exclus să-l fi "atins" pe poliţist cu genunchiul. Magistraţii mai spun că Boureanu a fost parlamentar în două mandate şi s-a bucurat de simpatia oamenilor şi, în plus, este unic întreţinător al unui copil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătorul a considerat că durata arestului preventiv, de la data de 10 iunie şi până în 19 iulie, este "rezonabilă şi suficientă", iar dacă ar aprecia altfel măsura arestării preventive, menţinută, "nu ar mai întruni caracterul proporţional cerut de legiuitor pentru legalitatea celei mai grele măsuri preventive”.

În acelaşi timp, magistratul a avut în vedere că fostul parlamentar "se află la primul contact cu legea penală, având o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cum rezultă din fişa de cazier judiciar ataşată la dosar" şi este o persoană "instruită şi perfect integrată în societate şi singurul întreţinător al unei minore.

Judecătorul mai arată că între timp Boureanu şi-a schimbat atitudinea sfidătoare faţă de poliţişti. “Având în vedere discursul inculpatului Boureanu Cristian Alexandru de la termenul de judecată din data de 19.07.2017, judecătorul de cameră preliminară reţine că acesta şi-a schimbat atitudinea sfidătoare pe care a avut-o la adresa organelor de urmărire penală, înţelegând într-o oarecare măsură consecinţele faptelor săvârşite. În atare condiţii, judecătorul de camera preliminară observă o schimbare în comportamentul inculpatului, acesta înţelegând necesitatea respectării tuturor normelor de drept, inclusiv a celor destinate să asigure buna desfăşurare a procesului penal”, se mai arată în document.

De asemenea, judecătorul mai are în vedere că în perioada petrecută în detenţie, “tulburarea socială dată de gravitatea faptei a fost diminuată şi, în consecinţă, necesitatea cercetării inculpatului în stare de arest preventiv nu se mai impune, scopul putând fi atins şi prin măsură preventivă a controlului judiciar”, se mai arată în motivare.

În timpul procesului, avocatul lui Boureanu a arătat că fostul demnitar a fost provocat de poliţişti, că a absolvit două facultăţi şi că are în întreţinere un copil minor, aspecte care se regăsesc în motivare “Inculpatul este absolvent de studii superioare, două facultăţi, nu este cunoscut cu antecedente penale, acel dosar care se află în acest moment în faza de urmărire penală nu poate fi luat în considerare, se află într-o situaţie delicată, este divorţat de fosta soţie de mai mulţi ani, are un copil minor care este în custodia unică a inculpatului. Totodată, în opinia sa, acest copil are nevoie de îngrijirea inculpatului, de atenţia acestuia şi să-i asigure cele necesare. În favoarea inculpatului s-ar putea reţine şi împrejurarea că acesta a fost parlamentar în două mandate şi s-a bucurat de simpatia oamenilor”, se mai arată în motivarea instanţei.

În ultimul cuvânt, Boureanu le-a explicat judecătorilor ce s-a întâmplat în seara respectivă, fiind condus acasă de un ospătar de la o petrerecere organizată de un post de televiziune. “Inculpatul declară că a plecat de la un eveniment organizat de Antena 3 după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat într-o maşină foarte mică, iar în spate s-a aşezat logodnica acestuia. În timp ce se afla în maşina condusă de un ospătar de la eveniment, în zona Ambasadei Chinei, au fost opriţi de un echipaj de poliţie care i-a solicitat actele maşinii, pe care inculpatul le-a înmânat organului de poliţie, ulterior aceştia fiind lăsaţi să plece. După aproximativ trei minute, în timp ce se aflau în Piaţa Charles de Gaulle, o maşină de poliţie a venit şi le-a blocat calea, din aceasta coborând trei poliţişti. În continuare, organele de poliţie s-au îndreptat spre inculpat deşi nu acesta condusese maşina, moment în care logodnica sa a început să tragă de uşă, a deschis geamul şi a întrebat ce s-a întâmplat. Ulterior, primele cuvinte pe care le-a auzit din partea poliţistului au fost "Bourene, hai să te vedem acum cât eşti de şmecher eşti", acesta fiind scos cu forţa din maşină pentru a-l identifica şi duce la secţie”, a povestit Boureanu varianta sa, notează magistraţii.

El s-a mai plâns magistraţilor că nu i-au fost prezentate toate înregistrările din cursul urmăririi penale. “În continuare, după ce acesta s-a întors la logodnica lui pentru a-i cere buletinul şi văzând atitudinea recalcitrantă a organelor de poliţie, i-a cerut acesteia să filmeze, înregistrare pe care a depus-o la dosar. În momentul în care poliţistul a văzut că logodnica lui începe să filmeze, a introdus mâna prin geamul din faţă şi în tot acest timp organul de poliţie l-a ameninţat şi i-a spus "te fac eu cu prietenii mei de la Antena 3". Această exprimare a fost folosită de poliţist şi după ce acesta a coborât din maşină, spunându-i: "Bourene, hai deputatule, să te vedem cât eşti de şmecher, o să te fac de râs la o ţară întreagă”, se mai arată în documentul instanţei.

Potrivit documentului citat, fostul deputat a mai precizat că nu se justifică măsură arestării preventive, acuzaţiile iniţiale ale poliţiştilor nu s-au menţinut în totalitate, arătând că şi un martor şi-a schimbat declaraţia dată iniţial. În plus, el nu exclude faptul să-l fi atins pe poliţist cu genunchiul. “Solicită instanţei să constate că declaraţiile sale din faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din prima seară şi în faţa procurorului sunt identice, nu exclude să-l fi atins cu genunchiul pe poliţist, a luat la cunoştinţă de probatoriu şi a văzut şi mărturiile în care se spune că persoana vătămată s-a ferit. Inculpatul consideră că timpul stat în arest este suficient şi îi pare foarte rău. În urmă cu 13 ani, a divorţat, un divorţ foarte urât, a rămas cu o custodie totală pentru un copil, copilul ce a fost lăsat în custodia sa încă de la primul termen. Inculpatul mai arată că a crescut acest copil, copilul acesta a fost în clasa a VIII-a când a venit la el, ocupându-se de bună creştere a copilului (...) Regretă ce s-a întâmplat, arată că nu va merge să dea declaraţii în presă, nu va ieşi la emisiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile stabilite de către instanţa”, se mai consemnează în motivare.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, miercuri, că fostul deputat Cristian Boureanu poate fi judecat sub control judiciar. Decizia nu este definitivă.

Tot miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a anunţat că procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Boureanu, pentru trei infracţiuni de ultraj, şi a prietenei acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii spun că Laura Dincă, prietena lui Cristian Boureanu, care se afla cu acesta la momentul incidentului, a fost audiată ca martor în 9 iunie şi în 6 iulie şi "a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă inculpatului". Procurorii spun că declaraţia pe care Laura Dincă a dat-o în 6 iulie a fost în contradicţie cu declaraţia anterioară şi cu probatoriul din acest caz. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că în 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu, aflat pe locul din dreapta-faţă într-un autoturism oprit în trafic în zona Piaţa Charles de Gaulle de către un echipaj de poliţie rutieră, a devenit violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie. Boureanu l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stângă, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni care pot necesita 15-20  zile de îngrijiri medicale. De asemenea, fostul deputat i-a amenintat pe cei doi poliţişti din echipaj, mai spun procurorii.

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei în 10 iunie, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, pentru ultraj.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.