Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi cere, joi, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să comunice data până la care îi va fi trimis proiectul de modificare a legilor Justiţiei, pentru începerea procedurilor legale de avizare a acestuia.
„În calitatea sa de garant al independenţei Justiţiei şi de administrator al sistemului judiciar, precum şi în îndeplinirea atribuţiilor de avizare prevăzute de lege, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat ministrului Justiţiei comunicarea datei până la care urmează ca acest proiect de modificare legislativă, împreună cu expunerea de motive, să fie transmis Consiliului, pentru derularea procedurilor legale”, potrivit CSM.
Reprezentanţii Consiliului solicită ministrului transmiterea oficială a proiectului de modificare a legilor, spunând că este necesară cunoaşterea în detaliu a aspectelor tehnice. În solicitarea transmisă ministrului, CSM arată că profesia juridică şi tot ce ţine de sistemul judiciar se bazează pe cunoaşterea detaliată a subiectelor despre care se vorbeşte în spaţiul public, altfel pot fi făcute declaraţii greşite, cu potenţial de creştere a tensiunii artificiale, pot crea dezbateri publice sau pot duce la intepretarea greşită a unor aspecte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Rigurozitatea şi disciplina profesiei juridice, precum şi principiile organizaţionale specifice instituţiilor din sistemul judiciar, presupun standarde de comunicare bazate pe cunoaştere detaliată şi completă a temelor în legătură cu care se comunică atât public, cât şi instituţional. Altfel, se creează premisele unor dezbateri publice, mediatice şi chiar poziţionări instituţionale — prin declaraţii publice ale reprezentanţilor instituţionali — imprecise, cu potenţial real de tensionare artificială a discursului public, de denaturare sau interpretare improprie a unor aspecte, cu consecinţe asupra activităţilor aferente procesului legislativ”, mai spune CSM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.