Completul de cinci judecători al instanţei supreme judecă, luni, contestaţia la decizia prin care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că, în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti, şi-a folosit funcţia politică atunci când ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală din vara anului trecut. Orban a declarat, la sosirea la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că aşteaptă să i se facă dreptate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ludovic Orban la instanţa supremă: Instanţa a stabilit deja că sunt un om cinstit. Aştept să mi se facă dreptate

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la intrarea la instanţa supremă, că instanţa a stabilit că este "un om cinstit, care nu a încălcat legea", spunând că acum aşteaptă să i se facă dreptate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"După cum ştiţi, instanţa a stabilit că sunt un om cinstit, care nu a încălcat legea, un om căruia i s-a făcut o mare nedreptate, aştept să mi se facă dreptate. Apelul DNA-ului nu aduce absolut nimic nou, nu are niciun fel de argument. Nu eu am fost acela care a solicitat întâlnirea cu domnul Urdăreanu. După desemnarea ca şi candidat, am fost contactat şi invitat la el acasă. Din înregistrări reiese că nu mi-am folosit în niciun fel aşa-zisa influenţă a funcţiei de conducere de partid. Eu nu am luat banii respectivi, nu am acceptat o finanţare şi, de asemnea, nu reiese de nicăieri că ar fi fost vorba de o finanţare ilegală", a spus Ludovic Orban, la intrarea la instanţa supremă.

Contestaţia la decizia de achitare a preşedintelui PNL în dosarul de corupţie, judecată luni

Completul de cinci judecători al instanţei supreme judecă, luni, contestaţia la decizia prin care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că, în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti, şi-a folosit funcţia politică atunci când ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală din vara anului trecut.

Fostul deputat Ludovic Orban a fost achitat, în 31 ianuarie, de un complet de trei judecători al instanţei supreme. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care luni are primul termen pentru judecarea contestaţiei.

Actualul preşedinte al PNL spunea că nu are niciun fel de emoţie că nu va fi menţinută hotărârea prin care a fost achitat. "Nu există niciun fel de temei pentru a nu se menţine decizia de achitare pe fond. (...) Nu am absolut niciun fel de emoţie în această privinţă”, afirma Ludovic Orban.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an, când deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal.

viewscnt

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.