Cererea de strămutare a procesului lui Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată, a fost respinsă vineri, de către Curtea de Apel Constanţa, iar decizia magistraţilor este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“În baza art. 74 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea formulată de petentul Diaconescu Cristian Dan privind strămutarea judecării cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub dosarul nr. 20152/212/2023 şi cu privire la dosarul nr. 20152/212/2023/a1, astfel cum a fost precizată ulterior de petent prin apărător. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 22.12.2023”, se arată în minuta Curţii de Apel Constanţa.  
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Judecătoria Constanţa a decis în urmă cu o lună că poate începe judecata lui Dan Diaconescu, în dosarul în care este acuzat de act sexual cu un minor şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată. 
 
Procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale).
 
“În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
El este acuzat şi de fapte petrecute în septembrie 2020. 
 
“În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au mai precizat procurorii constănţeni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.