Curtea Constituţională dezbate, marţi, conflictul de natură constituţională reclamat de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, LIa Savonea, în relaţia cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall.
Şedinţa judecătorilor constituţionali va începe la ora 10.00.
Pe ordinea de zi se află Dosarul nr.2719E/2019 care vizează ”Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive, şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, cerere formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Părţile din dosar au avut termen până la 30 octombrie să-şi prezinte punctele de vedere.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunţat, în 8 octombrie, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict de natură constituţională în legătură cu acţiunile ministrului Justiţiei din acel moment Ana Birchall.
”În calitate de preşedinte al CSM am decis să sesizez Curtea Constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall”, a anunţat, Lia Savonea.
Aceasta a făcut referire la două motive, între care ”ingerinţa gravă” a ministrului Justiţiei în activitatea de urmărire penală a procurorilor.
”În principal pentru două motive: primul, o ingerinţă gravă în activitatea procurorilor, mă refer la activitatea de urmărire penală şi al doilea, acţiuni de subminare a autorităţii Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei Justiţiei”, a declarat atunci Lia Savonea.
Ulterior, CSM a publicat textul sesizării.
Documentul are trei puncte principale:
1. Ingerinţa gravă a ministrului justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori
2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România, prin negocierea unei ”foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionată de organismele constituţionale abilitate, ci de anumiţi factori externi.
3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, autorizate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România
Documentul este semnat de Lia Savonea, preşedintele CSM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.