Procurorii din Bucureşti au dispus, joi, urmărirea penală a 23 de dezvoltatori imobiliari, suspectaţi că au indus în eroare autorităţile din Sectorul 1 în legătură cu locurile de parcare realizate la imobilele construite. În urma activităţii a fost produs un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de douăzeci şi trei de persoane fizice şi juridice - dezvoltatori imobiliari - pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
“În perioada 2019 – 2021, mai mulţi dezvoltatori imobiliari de pe raza Sectorului 1 Bucureşti au indus în eroare reprezentanţii autorităţilor locale cu ocazia efectuării recepţiei blocurilor edificate de către aceştia, respectiv au prezentat că au realizat un număr mai mare de locuri de parcare, în conformitate cu autorizaţia de construire, cu toate că în realitate realizaseră mai puţine locuri de parcare decât cele menţionate în autorizaţia de construire”, se arată în cuprinsul ordonanţei procurorilor.
Prejudiciul total cauzat este 1.880.000 euro, dezvoltatorii imobiliari având obligaţia, conform HCGMB 66/2006, să achite o taxă de 10.000 euro pentru fiecare loc de parcare nerealizat.
În cursul dimineţii au fost făcute 51 de percheziţii de către politiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...