Un bărbat de 37 de ani este cercetat de DIICOT pentru trafic internaţional de droguri de mare risc, după ce ar fi introdus în ţară şi ar fi vândut cocaină. Drogurile erau aduse din Spania şi Franţa şi erau comercializate cu 500 de lei gramul. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
”La data de 15 decembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea unui inculpat în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc”, a transmis, marţi, DIICOT.
Procurorii precizează că, în perioada mai-octombrie 2024, bărbatul ar fi introdus în ţară, din Spania şi Franţa, cocaină (drog de mare risc), pe care a comercializat-o pe teritoriul României, cu suma de 500 lei pentru un gram.
”Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai transmis DIICOT.
Procurorii au indisponibilizat cocaina găsită în timpul cercetărilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.