Avocata din Bucureşti suspectată de instigare la omor calificat după ce i-ar fi promis bani unei persoane ca să comită o triplă crimă în Marea Britanie rămâne în arest preventiv, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea magistraţilor este definitivă.
”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata Achim Marta-Dalida împotriva încheierii F/DL din data de 01.11.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în dosarul nr. 6789/2/2024 (3756/2024). Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în minuta ÎCCJ.
Potrivit Parchetului General, în cursul lunii octombrie a acestui an, avocata, în prezent suspendată, ar fi cerut unei persoane pe care o cunoştea de mai mulţi ani să găsească şi să facă orice demers pentru uciderea a trei persoane pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului său, în Marea Britanie, în anul 2023.
”Convinsă că fiul său, care se ocupa cu investiţii în criptomonede, a fost omorât sau a fost determinat să se sinucidă, cu scopul de a i se sustrage criptomonede, inculpata a pus la dispoziţie informaţii şi fotografii ale celor trei persoane vizate. În schimbul punerii în aplicare a planului său, după cum reiese din probatoriul administrat, inculpata ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând câte 10.000 de euro pentru fiecare victimă, la care s-ar fi adăugat cheltuielile aferente (transport, cazare etc.), banii urmând să fie obţinuţi în câteva zile, în urma vânzării unui apartament”, au transmis procurorii.
Avocata a fost arestată preventiv de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti, în 1 noiembrie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.