Un avocat din Argeş a fost reţinut, joi, fiind acuzat de cprocurorii DNA de trafic de influenţă. A primit de la o persoană condamnată la închisoare 10.000 de euro, pretinzând că poate interveni pe lână judecătorii de Înalta Curte pentru a-i determina să accepte un recurs în casaţie.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 ianuarie 2024, a unui suspect, avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă”, a anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, în primăvara anului 2019, suspectul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi şi primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului ”Western Union”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Banii respectivi ar fi fost pretinşi de suspect pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite”, au mai transmis procurorii.
Aceştia anunţă că, joi, după punerea în mişcare a acţiunii penale, avocatul urmează să fie prezentat Curţii de Apel Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.