Procurorul general Augustin Lazăr i-a convocat, pentru săptămâna viitoare, pe procurorii şefi ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel din ţară, pentru a discuta despre proiectul de modificare a legilor justiţiei anunţat de ministrul Tudorel Toader, au declarat, vineri, pentru News.ro, reprezentanţi ai Ministerului Public.
Şedinţa a fost programată pentru marţi, la ora 11.00, la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au precizat sursele citate.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Propunerile au fost aspru criticate, inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că modificările reprezintă "un atac asupra statului de drept" şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate ele vor "anula" eforturile României din ultimii 10 ani.
Ministerul Public a transmis că nu a fost consultat în prealabil cu propunerile de modificări aduse de ministrul Justiţiei şi a avertizat că aceste schimbări vor bulversa sistemul judiciar.
"Ministerul Public a luat act cu suprindere şi îngrijorare de modificările anunţate de ministrul Justiţiei şi asupra cărora procurorii nu au fost consultaţi în prealabil. În acest sens, tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor (sugerând că problema corupţiei se află în corpul magistraţilor şi nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic (precizăm că, în ceea ce priveşte procurorii, Inspecţia Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiţiei); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenţei Justiţiei, de numire a funcţiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propunere agreată şi de MCV, constând într-o procedura de selecţie transparenţă a candidaţilor, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiţiei, numirea fiind făcută de preşedintele României”, spunea Ministerul Public.
De asemenea, Asociaţia Procurorilor din România a spus că a luat act cu îngriiorare de principalele modificări care ar urma să fie aduse legilor justiţiei, o parte dintre ele afectând grav funcţionarea şi independenţa sistemului judiciar. Asociaţia a mai arătat că aceste modificări au fost făcute cu ignorarea opiniei corpului magistraţilor şi creează premisa exercitării unui control al puterii executive asupra puterii judecătoreşti.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut, vineri dimineaţă, o conferinţă de presă în care a spus că nu va da forma finală şi nu va trimite mai departe proiectul privind legile justiţiei până când nu va avea toate punctele de vedere exprimate pe fiecare propunere, arătând că "societatea trebuie să spună ce e bine şi ce nu este bine" din ceea ce a propus. El a mai susţinut că nu este înregimentat politic şi că nu are niciun interes prin promovarea acestor modificări.
Toader a mai afirmat că nu va trimite proiectul de modificare a legilor Justiţiei, pentru consultare, la DNA, DIICOT şi Ministerul Public, ci doar la Consiliul Superior al Magistraturii, acesta având atât secţie de procurori, cât şi de judecători, însă avizul Consiliului este doar consultativ, Parlamentul având putere de decizie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.