Un angajat al Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită. l este acuzat că a introdus în penitenciar droguri şi telefoane mobile, pentru un deţinut.
DNA anunţă, luni, trimiterea în judecată a lui Bulearcă Adrian Antonio, angajat în cadrul Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În perioada decembrie 2020 – 18 ianuarie 2021, inculpatul Bulearcă Adrian Antonio, în calitatea menţionată mai sus, ar fi acceptat promisiunea a două persoane (martori în cauză) de a-i da sumele de 10.000 euro şi 1.200 lei în schimbul efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv introducerea a 50 de grame de droguri şi trei telefoane mobile în Penitenciarul Rahova şi ulterior remiterea acestora către o persoană aflată în stare de deţinere”, a transmis DNA.
Potrivit procurorilor, în 18 ianuarie 2021, Bulearcă Adrian Antonio ar fi primit de la cei doi martori, în parcarea unui supermarket din Bucureşti, suma de 12.000 euro, trei telefoane mobile şi un plic conţinând o substanţă albă, împrejurare în care procurorii au constatat infracţiunea flagrantă.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.