Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat în cadrul Galei arbitrajului românesc că la acest moment, degrevarea instanţelor este una dintre provocările majore ale sistemului judiciar din România, iar arbitrajul comercial reprezintă o modalitate rapidă şi eficientă de soluţionare a unui conflict. Ea a precizat că susţine mijloacele alternative de soluţionare a conflictelor şi va continua să încurajeze întreg mediul de afaceri să apeleze cu încredere la arbitrajul comercial, la fel şi pe justiţiabili.
Gorghiu mai spune: ”De 15 ani sunt un umil arbitru. Şi este o onoare pentru mine, chiar dacă participarea mea în dosare a fost una sporadică, mai degrabă din lipsă de timp. Sunt o susţinătoare a mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor, după cum rezultă şi din carierele pe care le-am avut în drumul meu profesional”.
Ea afirmă că ”arbitrajul comercial este o metodă eficientă de soluţionare a litigiilor”. ”Două argumente fiind de impact pentru oricine le aude: cheltuielile arbitrale sunt reduse faţă de cheltuielile de judecată, iar procedura de soluţionare este mult mai rapidă”, adaugă Gorghiu.
Alina Gorghiu menţionează că ”în special mediul de afaceri ar trebui încurajat să apeleze la arbitrajul comercial, printr-o campanie continuă de promovare, mai ales că regulile de procedură arbitrală vin în sprijinul mediului de afaceri şi sunt în concordanţă cu cele mai bune practici europene şi internaţionale”.
”Arbitrajul comercial a fost întotdeauna în pas cu tendinţele internaţionale. Iar acest fapt se datorează tratatelor, convenţiilor sau acordurilor internaţionale în domeniul arbitrajului la care România e parte. De-a lungul timpului, Curtea a semnat peste 30 de Acorduri de cooperare cu instituţii similare din alte state şi sunt sigură că numărul va continua să crească. Mă bucur să văd deschiderea Curţii pentru arbitrajul comercial internaţional. Toţi ştiu faptul că încărcătura instanţelor de judecată şi deficitul de resursă umană reprezintă probleme majore ale sistemului de justiţie. Tocmai de aceea, o prioritate a mandatului meu este degrevarea instanţelor de dosare. Astfel, încurajez justiţiabilii, cu fiecare ocazie, să aleagă cu încredere mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor! Şi am încredere că, pentru a le face atractive şi accesibile justiţiabililor, împreună vom găsi soluţii optime”, arată ministrul Justiţiei.
Potrivit ministrului, ”pentru a cunoaşte oportunităţile oricărei profesii, este important ca informaţia să ajungă la tineri”.
”Educaţia juridică este o prioritate: tinerii trebuie să îşi ştie drepturile. Să fie încurajaţi să se îndrepte către profesii juridice, fie că vorbim de judecători, procurori, avocaţi, arbitri, mediatori şi aşa mai departe. Trebuie să le arătăm rolul important pe care profesioniştii dreptului îl au în societate”, a mai spus Gorghiu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.