Trupele ruseşti vor să captureze regiunea Donbas şi sudul Ucrainei, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Selebzki, în obişnuitul său mesaj transmis noaptea, conform The Guardian.
Zelenski a afirmat că trupele ucrainene au recâştigat controlul în zone din Kiev şi Cernigău.
"Sunt tot mai multe steaguri ucrainene în zone care au fost ocupate temporar", a declarat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele ucrainean a adăugat că Ucraina îşi întăreşte poziţiile în direcţia estică şi în Donbas.
"Suntem conştienţi că inamicul are rezerve pentru a creşte presiunea în est. Care este obiectivul trupelor ruseşti? Vor să captureze atât Donbasul, cât şi sudul Ucrainei. Care este obiectivul nostru? Să ne apărăm pe noi înşine, libertatea noastră, teritoriul nostru şi poporul nostru", a declarat Volodimir Zelenski.
El a elogiat "curajul şi rezistenţa" celor care apără oraşele ucrainene, dar a subliniat că ţara sa nu a primit încă suficiente sisteme moderne anti-rachetă din partea aliaţilor occidentali.
Zelenski a vorbit despre "eroicul Mariupol” şi despr elocuitorii din Energodar, în sud, asupra cărora ruşii au tras focuri de armă în timp ce protestau faţă de invazie.
Zelenski l-a criticat pe premierul ungar Viktor Orban , afirmând că "a fost singurul din Europa care l-a susţinut deschis pe Putin".
El a precizat că a vorbit franc despre Orban şi că nu a încercat să atenueze ceea ce a avut de spus.
"Aceasta se cheamă onestitate, care domnului Orban îi lipseşte. Probabil a pierdut-o undeva, în timpul contactelor cu Moscova", a conchis el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.