Preşedintele Volodimir Zelenski a recunoscut în discursul de vineri seară că rezistenţa apărării ucrainene este pusă la grea încercare în Doneţk, acolo unde, potrivit Ministerului britanic al Apărării, bombardamentele intense de la Bahmut ale artileriei ruse obligă forţele Kievului să procedeze la „retrageri ordonate”. Cu toate acestea, preşedintele ucrainean, care începe să pregătească terenul pentru summitul NATO de la Vilnius din iulie, consideră că ţara sa trebuie să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică într-o zi şi cere să i se dea garanţii ferme în acest sens.
„Pe parcursul zilei, am fost în contact cu armata, am avut o întâlnire cu şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Maliuk, şi am avut o întâlnire cu şeful Serviciului de Informaţii al Apărării Ucrainei, Budanov.
Cheia este distrugerea constantă a ocupanţilor şi a logisticii lor şi a oricărui potenţial în teritoriile ocupate, pregătirea acţiunilor noastre active şi munca de contraatac”, a arătat Zelenski referindu-se la situaţia de pe front.
El a recunoscut că „menţinerea apărării în regiunea Doneţk este cel mai greu lucru în acest moment. Dar dă viaţă întregii Ucraine”, a punctat preşedintele ucrainean, sugerând că va continua aceeaşi strategie de a ţine blocate cât mai mult forţele ruse în acest punct al frontului, în pregătirea preconizatei contraofensive.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Şi le mulţumesc tuturor soldaţilor noştri care asigură acest lucru, care îşi amintesc că pentru fiecare lovitură rusă asupra oraşelor şi satelor noastre, asupra poziţiilor noastre, pentru fiecare ucidere de ucraineni, ocupantul trebuie să sufere pierderile sale maxime. Fiecare metru de pământ ucrainean trebuie să însemne pentru ocupant că pierderea războiului este inevitabilă pentru Rusia, este inevitabilă pentru inamic lipsa oricărei perspective pe teritoriul ucrainean”, a explicat Zelenski.
El le-a mulţumit mai multor brigăzi care luptă în zonă pentru „rezistenţă”.
Menţionând o convorbire pe care a avut-o în cursul zilei cu premierul britanic Rishi Sunak, Zelenski a spus că a convenit cu el „accelerarea aprovizionării” şi a spus că lucrează în continuare la o „coaliţie aviatică pentru Ucraina”, dar şi la „pregătirea diferitelor măsuri internaţionale care vor da tuturor în Europa mai multă forţă şi protecţie”.
„Am discutat cu prim-ministrul Sunak despre arme pentru soldaţii noştri - un lucru asupra căruia am convenit cu Marea Britanie, ceva care va ajuta acţiunile noastre active, acţiuni destul de simple. (...) Cu cât acţiunile ucrainene vor fi mai ample, cu atât mai repede se vor termina atrocităţile ruseşti”, a punctat Zelenski, într-o aluzie probabilă la contraofensivă.
El a mai spus că a avut vineri o întâlnire „semnificativă” cu diverşi oficiali ucraineni pe tema „integrării euro-atlantice, pe tema inevitabilităţii combinării potenţialelor Ucrainei şi NATO”.
La întâlnire cu participat preşedintele parlamentului, viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe şi şeful departamentului de politică externă al Biroului prezidenţial. „În mod evident, locul Ucrainei este în NATO, locul său de drept. Şi nu vrem ca vechile iluzii care au împiedicat aderarea noastră la Alianţă să continue să răpească timp Ucrainei şi partenerilor noştri. Dezvoltăm paşii corespunzători”, a spus Zelenski, cu gândul la summitul NATO de la Vilnius, din iulie, unde Ucraina vrea să primească garanţii ferme de securitate şi o perspectivă clară că va adera la alianţa militară occidentală.
Atunci când a menţionat „vechile iluzii”, Zelenski s-a referit la reticenţele Germaniei şi Franţei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, când Ucraina spera să obţină un angajament ferm că va fi primită în NATO, dar planul pentru aderarea ei, ca şi a Georgiei, a fost amânat pentru o dată ulterioară, în ideea de a nu irita Moscova. A fost o mişcare care de fapt a încurajat Rusia să aibă o intervenţie armată în Georgia peste câteva luni şi să anexeze Crimeea în 2014.
Georgia era condusă la summitul NATO de la Bucureşti de preşedintele prooccidental Mihail Saakaşvili, a cărui soartă a fost evocată de Zelenski în discursul său către naţiune de vineri seara. „Şi încă un lucru vreau să vă spun. Un lucru care are nevoie de mult timp de o decizie. Viaţa lui Mihail Saakaşvili depinde acum nu de o decizie politică, nu de vreo decizie personală, ci pur şi simplu de o decizie etică, ce are o bază legală clară şi solidă. Dacă o persoană are nevoie de îngrijire medicală, dacă viaţa sa depinde de aceasta, atunci acest pas este necesar. Ştiu că avocaţii lui Mihailo au depus acum un apel urgent la CEDO pentru a se asigura că acesta primeşte un tratament adecvat. Aceasta pare a fi singura cale de a-i salva viaţa”, a spus Zelenski în condiţiile în care fostul preşedinte georgian, încarcerat, este foarte bolnav şi a slăbit foarte mult.
CITEȘTE ȘI Victoria Ucrainei împotriva Rusiei este ”inevitabilă” şi va schimba regiunea, consideră Mihail Saakaşvili
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.