Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi şi-a continuat vizitele în regiunile prin care trece linia frontului, a avut întâlniri cu o serie de comandanţi militari - inclusiv cu unii al căror nume a fost vehiculat că ar putea fi demişi - cărora le-a trasat ca sarcină construirea cu prioritate de fortificaţii în condiţiile în care, pe măsură ce se apropie iarna, Rusia şi-a intensificat atacurile în special în estul ţării.
„Am avut două întâlniri importante în Zaporojie. Prima a fost cu militarii, cu generalii Tarnavski, Moskalev, Litvinov şi cu toţi responsabilii cu apărarea aici, în Zaporojie. A doua întâlnire a fost de fapt o întâlnire la nivel naţional privind fortificaţiile. Am discutat toate domeniile principale în care trebuie să consolidăm şi să accelerăm construcţia de structuri”, le-a spus Volodimir Zelenski ucrainenilor în mesajul adresat joi seara.
El a precizat că prioritatea pentru fortificaţii o reprezintă zonele cel mai mult expuse la ofensiva rusă. „Acestea sunt în primul rând Avdiivka, Mariinka şi alte zone din regiunea Doneţk care vor primi o atenţie maximă. Regiunea Harkov include direcţia Kupiansk şi linia de apărare Kupiansk-Lîman. Şi întregile regiuni Harkov, Sumî, Cernihiv, Kiev, Rîvne, precum şi Volîn. Şi, de asemenea, sudul - regiunea Herson”, a detaliat Zelenski.
Preşedintele a spus că autorităţile regionale şi toţi liderii militari relevanţi au prezentat rapoarte, inclusiv ministrul apărării, Rustem Umerov, şi adjunctul lui, generalul Oleksandr Pavliuk. „Am discutat despre atragerea de resurse, despre motivarea afacerilor private în această activitate şi despre finanţare”, a declarat Zelenski, referindu-se la fortificaţii. „Prioritatea este evidentă. Sunt recunoscător tuturor celor care lucrează la acest tip de construcţii, la producţia de materiale”, a menţionat preşedintele.
Zelenski a semnalat că Ucraina se aşteaptă la o ofensivă rusă intensificată cerând ca pe lângă fortificaţii să fie construite noi adăposturi antiaeriene, în special în şcoli. „Am discutat, de asemenea, despre nevoile pe care le vom aborda împreună cu partenerii noştri pentru a consolida liniile noastre de apărare. O atenţie deosebită este acordată construcţiei de adăposturi în şcoli, în special aici, în Zaporojie şi în regiune, astfel încât copiii să poată studia cel puţin într-un format mixt”, a spus Zelenski în discursul său video de joi seara. El a menţionat că a fost în Harkov şi a putut vedea cum funcţionează sălile de clasă construite la metrou.
Preşedintele a mai spus că în cursul dimineţii a fost la Kupiansk, unde a avut o întâlnire cu generalul Sîrski şi cu comandanţii care luptă în sectorul Kupiansk. „I-am premiat pe cei cinci ofiţeri care erau prezenţi şi le-am cerut să acorde distincţii separate soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor inferiori. Vă mulţumesc, soldaţi, pentru rezistenţa voastră şi pentru munca voastră zilnică!”, a menţionat Zelenski, în condiţiile în care forţele ruseşti desfăşoară de mai multe luni o ofensivă în această zonă, dar fără câştiguri notabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.