Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a publicat duminică declaraţia de avere pe 2021 şi 2022, care arată că veniturile liderului de la Kiev au scăzut, relatează The Kyiv Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit datelor de pe site-ul preşedinţiei ucrainene, fluxul de bani al familiei liderului a scăzut în 2022 comparativ cu 2021 cu 1,8 milioane grivne (UAH), adică 47,500 dolari.

Familia Zelenski a câştigat 285.198 de dolari în 2021, deşi aproape 141.278 de dolari din această sumă au provenit din vânzarea de obligaţiuni de trezorerie.

Venitul din 2021 a fost cu aproape 314.827 de dolari mai mic decât cel din 2020.

Declaraţia lui Zelenski a atribuit venitul mai mic din 2022 contractelor de închiriere îngheţate ca urmare a ofensivei Rusiei în Ucraina.

Potrivit declaraţiei, în 2021, Zelenski a finalizat procesul de înregistrare a 22 de mărci comerciale, după ce îl începuse "cu mult înainte de a fi ales preşedinte". Declaraţia completă enumeră câteva zeci de mărci comerciale.

Numărul de apartamente, vehicule şi alte bunuri ale lui Zelenski nu s-a schimbat. Potrivit declaraţiei sale, există şapte înregistrări de apartamente şi două de vehicule, un Range Rover şi un Mercedes.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.