Zeci de persoane au fost rănite în urma seismului de duminică dimineaţă din Italia, dar deocamdată nu există informaţii privind decese, a anunţat Protecţia Civilă, citată de Corriere della Sera.
Cutremurul cu magnitudinea cuprinsă între 6,5 şi 6,1 s-a produs duminică dimineaţă, la ora locală 7.40 (8.40 ora României), la o adâncime de 10 kilometri, în apropiere de localitatea Norcia din centrul Italiei.
A fost cel mai puternic cutremur din seria care a început pe 24 august, când un seism cu magnitudinea 6 a distrus Amatrice şi Accumoli şi a provocat moartea a 300 de persoane, dintre care 11 români.
Facebook a activat opţiunea Safety Check pentru ca persoanele din zonele afectate să îşi anunţe apropiaţii dacă sunt în siguranţă.
Unda de şoc a fost resimţită în toată Peninsula, iar numeroase clădiri s-au prăbuşit. “Au fost semnalate clădiri prăbuşite (…), încercăm să aflăm dacă sunt persoane sub dărâmături”, a spus şeful Protecţiei Civile, Cesare Spuri.
Primele informaţii din zona cea mai grav afectată sunt puţine. Potrivit unor martori, la Tolentino (în Marche) s-a prăbuşit o biserică, în care s-ar fi aflat mai mulţi credincioşi care asistau la slujbă.
Şi la Amatrice s-a prăbuşit o biserică, dar ar fi fost goală. De sub dărâmăturile altor clădiri din localitate au fost scoase cel puţin trei persoane, dintre care două rănite grav.
La Norcia s-a prăbuşit catedrala San Benedetto, iar echipele de salvare scot călugării de sub drâmături. Cel puţin şase persoane au fost rănite.
“S-a prăbuşit totul, văd coloane de fum, este un dezastru, un dezastru. Dormeam în maşină, am văzut infernul”, a spus edilul din localitatea Usita, Marco Rinaldi.
“Sunt multe (clădiri – n.r.) prăbuşite, să sperăm că nu este nimeni sub dărâmături:, a spus şi primarul din Acquasanta Terme, Sante Stangoni.
“Eu sunt la Fano, unde locuiesc, dar mi s-a spus că există (clădiri – n.r.) prăbuşite, că este un dezastru! S-a deschis pământul, este fum, un dezastru. Sper că încăpăţânaţii care rămăseseră la Santangelo s-au mutat în cursul nopţii”, a declarat edilul din Castelsantangelo, Mauro Falcucci.
La Rieti, o şosea a fost închisă, ca măsură de precauţie.
“Noul seism a distrus ceea ce era încă în picioare. Acum trebuie să o luăm de la zero”, a spus primarul din Arquata del Tronto
Cutremurul, cu magnitudinea 6,1, potrivit celor mai recente estimări, a avut loc duminică, la ora locală 7.41 (8.41 ora României), la graniţa regiunilor Marche şi Umbria, zonă afectată şi de seismele din 24 august şi de săptămâna aceasta.
Localităţile cele mai apropiate de epicentru sunt Castelsantangelo, Norcia şi Preci.
Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 10 kilometri, iar unda seismică a fost resimţită în tot centrul Italiei, inclusiv la Roma, aflată la peste 100 de kilometri distanţă.
Martori spun că unda de şoc a fost simţită şi în ţările învecinate, precum Austria, Croaţia, Slovenia şi Bosnia-Herţegovina.
Cutremurul a fost urmat deja de mai multe replici, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea 5,5.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...