Vladimir Putin trebuie să piardă războiul ”în faţa” Ucrainei, iar sfârşitul regimului său este singura soluţie în favoarea păcii, apreciază luni Vladimir Kara-Murza, unul dintre principalii opozanţi ai preşedintelui rus, eliberat recent în cadrul unui schimb de deţinuţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este foarte important să nu-l lăsăm pe Vladimir Putin să câştigă războiul împotriva Ucrainei”, declară într-un interviu acordat AFP Kara-Murza, care urma să fie primit luni de către preşedintele francez Emmanuel Macron.

”Este foarte important să nu-i permitem lui Vladimir Putin să-şi salveze faţa la sfârşitul acestui război”, insistă el.

Vladimir Kara-Murza, care ispăşea o pedeapsă de 26 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară din Siberia, face parte dintr-un grup de disidenţi şi cetăţeni străini eliberaţi luna trecută în cadrul unui schimb de deţinuţi.

El declară că este încrezător în şansele pe care le are de a se întoarce într-o bună zi în ţara sa de origine, pentru că ”regimul” lui Putin nu va dura, cu condiţia să înceteze ”realpolitika” occidentală faţă de preşedintele rus, care l-a transformat în ”monstrul care este astăzi”.

”Ajunge cu realpolitika”, tună el.

”Dacă, Doamne fereşte, regimul lui Putin este autorizat să prezinte sfârşitul acestui război ca pe o victorie a lui şi să rămână la putere, într-un an sau 18 luni vom vorbi despre alt conflict sau altă catastrofă”, avertizează el.

”SOLIDARITATE” CU UCRAINENII

Kara-Murza, în vârstă de 43 de ani, care are dublă naţionalitate rusă şi britanică, a declarat că ar fi ”onorat” să se ducă în Ucraina şi să-l întâlnească acolo pe preşedfintele Volodimir Zelenski, apreciind că este necesar să se creeze legături între mişcările în favoarea democraţiei rusă şi Ucraina.

”Trebuie să găsim mijloace de trăi împreună şi de a depăşi această oribilă tragedie pe care regimul lui Putin a declanşat-o”, declară el.

”Acest lucru nu va fi uşor, nu va fi rapid, dar ştim că este posibil”, declară opozantul, care adaugă că a nutrit o ”solidaritate specială” faţă de ofiţerii ucraineni închişi în aceeaşi tabără de detenţie cu el, chiar dacă nu putea să comunice cu ei.

El era ”absolut sigur” că va muri în colonia penitenciară siberiană în care era încarcerat. Până când, într-o dimineaţă, a fost ucat brusc într-un avion către Moscova, iar apoi eliberat într-un schimb cu alţi deţinuţi în capitala turcă, Ankara, povesteşte el.

”Nimeni nu ne-a cerut vreodată acordul”, declară el. ”Ne-au îmbarcat într-un avion ca pe nişte animale şi ne-au aruncat în afara Rusiei”.

Însă, ”nu numai că regimul lui Putin nu este etern, dar eu cred că se va sfârşi într-un viitor foarte apropiat”. La acel moment, ”vom avea o sarcină uriaşă de îndeplinit pentru a ne reconstrui ţara din ruinele pe care le va lăsa Putin”.

Evocând căderea regimului ţarist în 1917 şi căderea Uniunii Sovietice în 1991, Kara-Murza susţine că ”schimbările politice majore în Rusia au loc brusc şi neaşteptat şi nimeni nu este pregătit niciodată de ele”.

”VIITOR ÎN MIŞCARE”

Vladimir Kara-Murza, căruia fostul ministru şi opozant Boris Nemţov, asasinat la Moscova în 2015, îi era mentor, adeclară că nu-şi face griji faţă de siguranţa sa.

Cuvântul ”siguranţă” nu face parte din vocabularul cuiva care se opune regimului Putin în Rusia, declară acest bărbat în vârsră de vreo 40 de ani, otrăvit în două rânduri înainte să fie arestat în 2022.

”Dar fie că Putin vrea ori ba, viitorul este în mişcare”, dă el asigurări.

El întâmpină dificultăţi în a descrie emoţiile pe care le-a avut atunci când  aflat despre moartea liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în februarie, în altă închisoare.

”L-am auzit la radio”, povesteşete el. ”După luni de izolare, mintea începe să-ţi joace feste. A, crezut că poate am inventat totul”, continuă el, declarând că este sigur că Navalnîi a fost ucis din ordinul lui Vladimir Putin.

”Orice lider occidental care-i strânge mâna lui Vladimir Putin strânge mâna unui criminal”, tună el.

”Furia” împotriva ”crimelor” comise de către regimul lui Putin în Rusia şi în Ucraina au întărit-o pe soţia sa, Evghenia, care a fost prezentă la interviu cu AFP la Paris. Din Statele Unite, unde locuia împreună cu copiii lor, ea a luptat neîncetat pentru eliberarea lui.

”Furia pe care am simţit-o toţi anii ăştia depăşeşte toate fricile pe care le-aş putea avea”, dă ea asigurări, adăugând că vrea să continue să lupte pentru libertatea altor deţinuţi politici.

”N-aş fi aici vorbind cu dumneavoastră dacă n-ar fi fost Evghenia”, conchide Vladimir.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.