Irakul va anunţa în zilele următoare ”recucerirea totală a oraşului Mosul” de la jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic, a declarat vineri un comandant irakian pentru AFP.
”În zilele următoare vom anunţa victoria finală împotriva Daech”, a declarat generalul Abdel Ghani al-Assadi pentru AFP la Mosul (nord), folosind acronimul arab al grupării jihadiste.

Generalul a estimat că 200-300 de combatanţi din cadrul Statului Islamic - în majoritate străini - se află baricadaţi în continuare în vechiul oraş Mosul, ultimul mare fief urban al grupării jihadiste în Irak.
Premierul irakian Haider al-Abadi a apreciat joi că un ”califat” proclamat de Statul Islamic în urmă cu trei ani în teritoriile cucerite în Siria şi Irak se apropie de sfârşit.

Un purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de Statele Unite, care susţine susţine forţele irakiene, a declarat la rândul său că o cucerire totală a oraşului irakian este o chestiune de ”zile”.
La mai bine de opt luni de la lansarea unei ofensive cu obiectivul recuceririi Mosulului, forţele irakiene au reuşit să cucerească cea mai mare parte a oraşului care a căzut în mâna jihadiştilor în iunie 2014.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...