Viitorul cancelar german Friedrich Merz a ajuns vineri la un acord cu deputaţii ecologişti, prin care aceştia acceptă să nu se mai opună planului său de investiţii uriaş destinat modernizării şi reînarmării Germaniei, declară vineri surse din cadrul Partidului Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Odată cu susţinerea deputaţilor Verzilor (ecologişti), liderul conservatoar poate conta pe o majoritate de două treimi în Parlamentk, necesară în vederea adoptării unor modificări ale Constituţiei care să permită adoptarea acestui program de cheltuieli fără precedent.

Un text în acest sens urmează să fie supus unui vot marţi, în Bundestag, Camera inferioară a Parlmentului.

El urmează să fie supus apoi la vot în Bundesrat, Camera superioară a Parlamentului german, care reprezintă landurile.

CDU şi Partidul Social Democrat (SPD), probabilii parteneri ai lui Merz în viitorul Guvern, propun atât o relaxare a regulilor cu privire la îndatorare referitoare la cheltuielile militare şi ale landurilor, cât şi un fond special în valoare de 500 de miliarde de euro - pe o perioadă de zece ani - în vederea modernizării infrastructurolor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.