Peste 150 de urşi bruni au fost ucişi în primele zile ale vânătorii anuale din Suedia, în timp ce militanţii pentru drepturile animalelor denunţă „un măcel pur”, care ar putea ameninţa supravieţuirea întregii populaţii scandinave de urşi, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guvernul suedez a emis 486 de licenţe pentru împuşcarea urşilor la vânătoarea din acest an, echivalentul a aproximativ 20% din populaţia rămasă de urşi bruni. Aceasta urmează unui sacrificiu record de 722 de urşi anul trecut. Până joi după-amiază - a doua zi de vânătoare - fuseseră deja împuşcaţi 152 de urşi, potrivit Agenţiei pentru protecţia mediului din Suedia.

„Metodele moderne de vânătoare fac extrem de uşoară uciderea unui urs - am putea să o asemănăm cu un măcel pur”, a declarat Magnus Orrebrant, preşedintele Asociaţiei suedeze a carnivorelor, un grup de susţinere a vieţii sălbatice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vânătoarea a devenit centrul unei controverse tot mai mari, iar anul acesta, pentru prima dată, poliţia a însoţit vânătorii, anticipând proteste locale. Agenţii de poliţie au patrulat pădurile pe jos şi cu drone pentru a asigura „desfăşurarea paşnică a vânătorilor”.

„Am considerat necesar să ne asigurăm că nu există nicio interferenţă cu vânătorii care îşi fac treaba în timpul vânătorii de urşi din acest an”, a declarat Joacim Lundqvist, ofiţer de poliţie şi coordonator al faunei sălbatice pentru nordul Suediei. „Acest lucru se datorează faptului că a existat o creştere a numărului de protestatari la vânătoarea de râşi şi lupi care a avut loc la începutul acestui an”, a precizat el.

Urşii au fost vânaţi aproape până la dispariţie în Suedia în urmă cu un secol, dar numărul lor şi-a revenit până la un vârf de 3.300 de exemplare în 2008. În anii care au urmat, sacrificările au redus numărul urşilor cu 40%, ajungând la aproximativ 2.400. Dacă vor continua într-un ritm similar, sacrificările de anul viitor vor apropia numărul minim de 1.400 de urşi, considerat necesar de guvernul suedez pentru a menţine o populaţie viabilă.

În ultimii doi ani, Suedia a sacrificat sute de lupi, râşi şi urşi, vânătorile de anul trecut depăşind recorduri moderne în ceea ce priveşte numărul de animale ucise. În 2023, ţara a organizat cea mai mare vânătoare de lupi din epoca modernă, cu scopul de a sacrifica 75 dintr-o populaţie pe cale de dispariţie de doar 460 de lupi.

Ecologiştii sunt îngrijoraţi că, dacă vor continua, vânătorile ar putea avea repercusiuni în întreaga regiune. La începutul acestei luni, grupurile ecologiste norvegiene au făcut apel la autorităţile suedeze din unele regiuni de frontieră să refuze licenţele de ucidere a urşilor, argumentând că acestea ameninţă populaţia de urşi bruni din ambele ţări. Apelul lor a fost respins.

Urşii bruni sunt o „specie strict protejată” în Europa, iar conservaţioniştii susţin că aceste cote ridicate de vânătoare ar putea încălca directiva UE privind habitatul, care interzice „vânătoarea sau uciderea deliberată a speciilor strict protejate”. În conformitate cu normele UE, această interdicţie poate fi ridicată doar ca „ultimă soluţie” pentru a proteja siguranţa publică, culturile sau flora şi fauna naturale.

Magnus Rydholm, directorul de comunicare al Asociaţiei Suedeze pentru Vânătoare şi Gestionarea Animalelor Sălbatice, a declarat că ursul brun nu este în mod obişnuit periculos pentru oameni. „Este interesat în principal de afine. Desigur, dacă este provocat, poate deveni periculos”, spune el. Însă Rydholm subliniază că vânătoarea face parte din patrimoniul cultural al Suediei: „Aş spune că nordul Suediei nu ar fi devenit niciodată locuibil dacă nu ar fi fost vânătoarea cu câini liberi. Este un patrimoniu cultural şi un drept pe care trebuie să îl protejăm”, a afirmat reprezentantul vânătorilor.

Pe lângă numărul mare de licenţe, Suedia şi-a relaxat reglementările privind vânătoarea pentru a permite utilizarea de momeli, camere video şi câini pentru uciderea urşilor - practici care erau ilegale anterior. Anul acesta, administraţiile locale din Suedia au primit 1.455 de cereri de utilizare a momelii la vânătoare - o creştere de 50%. Grămezile cu mâncare atrag urşii, iar camerele de luat vederi trimit alerte atunci când apare un urs. Vânătorii îşi pot pune apoi câinii pe urmele animalelor, care sunt apoi împuşcate. Vânătorii susţin că aceste metode provoacă mai puţin stres ursului.

Lupii şi urşii au fost o poveste de succes în materie de conservare în întreaga UE, numărul lor revenind de la pragul dispariţiei datorită unor măsuri stricte de protecţie şi interdicţiilor de vânătoare. Însă Suedia se numără acum printre ţările europene care au intensificat vânătoarea carnivorelor mari.

Anul acesta, notează The Guardian, şi România a anunţat sacrificarea a aproape 500 de urşi bruni, în ciuda statutului lor protejat. Germania, la rândul ei, este pe cale să îşi relaxeze normele privind vânătoarea de lupi, iar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avut o experienţă personală traumatizantă cu lupii (un lup a mâncat poneiul familiei - n.r.), a susţinut o campanie mai amplă de relaxare a protecţiei lupilor în întreaga UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.