Văduva unui militar american ucis în Niger a revenit luni, într-o mărturie emoţionantă, asupra apelului telefonic controversat pe care l-a primit de la preşedintele Donald Trump, pe care îl acuză că a făcut-o să plângă deoarece nu şi-a amintit numele soţului ei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sergentul La David T. Johnson a fost ucis la vârsta de 25 de ani, împreună cu alţi americani, într-o ambuscadă a unei grupări jihadiste, în Niger, pe 4 octombrie.

”Preşedintele a declarat că ştia la ce s-a angajat, dar acest lucru mi-a făcut rău. M-a făcut să plâng. Eram furioasă din cauza tonului vocii sale şi a modului în care a spus-o”, a declarat văduva sa, Myeshia Johnson, pentru postul ABC News.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”L-am auzit dând din picior în timp de încerca să-şi amintească numele soţului meu, iar acest lucru mi-a făcut şi mai rău, pentru că dacă soţul meu este acolo să lupte pentru ţara noastră, dacă îşi riscă viaţa, de ce nu poţi să-ţi aminteşti numele lui?”, a adăugat ea.

”Nu am spus nimic, doar am ascultat. Am fost foarte supărată, m-a făcut săplâng şi mai mult”, a declaratt tânăra, însărcinată cu al treilea copil cu La David Johnson.

Preşedintele american, împotmolit de o săptămână în acest scandal, în care şi-a pus în discuţie predecesorii, i-a răspuns foarte repede printr-un tweet, contrazicând-o.

”Am avut o conversaţie foarte respectuoasă cu văduva sergentului La David Johnson şi i-am pronunţat numele încă de la început, fără vreo ezitare!”, a dat el asigurări.

Frederica Wilson, o membră democrată din Florida a Camerei Reprezentanţilor, l-a acuzat pe preşedinte, săptămâna trecută, că a declarat ”sunt sigur că ştia la ce s-a angajat, dar asta rămâne dureros”, atunci când i-a prezentat condoleanţe lui Myeshia Johnson,

”Aleasa democrată a inventat complet ceea ce i-am spus soţiei unui soldat mort în luptă (şi am proba). Trist!”, i-a răspuns preşedintele alesei pe Twitter, după care a atacat-o virulent în zilele care au urmat.

Preşedintele american urmează să participe luni după-amiaza la o ceremonie de acordare a Medaliei de Onoare ("Medal of Honor"), care distinge, din 1863, un ”act de eroism care depăşeşte datoria”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.