Uniunea Europeană regretă profund faptul că Parlamentul georgian a decis să treacă peste dreptul de veto al preşedintelui exprimat faţă de legea referitoare la influenţa străină şi să ignore argumentele juridice detaliate ale Comisiei de la Veneţia, care au condus la o recomandare clară de abrogare a acestei legi, a transmis marţi Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, după adoptarea controversatului text de către legislativul de la Tbilisi.
"UE a subliniat în repetate rânduri că legea adoptată de Parlamentul georgian contravine principiilor şi valorilor fundamentale ale UE. Promulgarea acesteia duce la un regres în cel puţin trei din cele nouă etape (dezinformarea, polarizarea, drepturile fundamentale şi implicarea organizaţiilor societăţii civile) stabilite în recomandarea Comisiei pentru obţinerea statutului de candidat, aprobată de liderii UE, şi va avea un impact negativ asupra parcursului Georgiei în UE", avertizează comunicatul comun al lui Borrell şi al Comisiei Europene, citat de The Guardian.
"Dincolo de legea privind transparenţa influenţei străine, până în prezent nu a fost mobilizată suficientă atenţie politică pentru a se înregistra progrese substanţiale în ceea ce priveşte cele nouă etape", subliniază Bruxelles-ul. "Îndemnăm autorităţile georgiene să inverseze această tendinţă şi să revină ferm pe calea UE. Mai este încă timp pentru a schimba dinamica - dar este nevoie de un angajament ferm din partea autorităţilor guvernamentale”, adaugă comunicatul.
"UE şi statele sale membre iau în considerare toate opţiunile pentru a reacţiona la aceste evoluţii", subliniază executivul de la Bruxelles.
„Continuăm să fim alături de poporul georgian şi recunoaştem opţiunea majorităţii covârşitoare a acestuia pentru un viitor european pentru ţara sa", transmit Borrell şi Comisia Europeană.
ALTE REACŢII DIN EUROPA
Georgia se află în "sala de aşteptare a extinderii pe termen nedefinit", afirmă Estonia
Margus Tsahkna, ministrul estonian de externe, a declarat: "Suntem consternaţi de alegerea Parlamentului Georgiei de a nu folosi oportunitatea istorică de a avansa pe calea integrarării europene şi de a-şi lăsa poporul în sala de aşteptare a extinderii pentru o durată nedeterminată".
Aderarea Georgiei la UE este efectiv "în aşteptare", spune ministrul lituanian de externe
O reacţie asemănătoare a avut şi Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de externe, care a spus că este "o zi foarte tristă pentru Georgia şi pentru restul Europei".
"Adoptarea acestei legi pune efectiv în aşteptare aderarea Georgiei la UE, fără niciun beneficiu pentru nimeni. Aproape nimeni", a declarat el.
"O zi tristă", spune ministrul leton
Baiba Braže, ministrul leton de externe, a declarat că regretă profund decizia parlamentului georgian.
"Anul trecut, UE a dat o şansă Georgiei, acordându-i statutul de candidat. Acesta a fost un moment istoric pentru Georgia şi a fost susţinut în mod clar de poporul său. O zi tristă", a declarat ea.
Un deputat german de rang înalt le spune georgienilor să nu renunţe
Michael Roth, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului german, a declarat, de asemenea, că este "o zi tristă pentru Georgia şi Europa".
"Sunt alături de toţi georgienii care luptă paşnic pentru libertate, democraţie şi demnitate. Nu uitaţi: "Când ei coboară, noi ne ridicăm". Nu renunţaţi. Alegerile vin în curând", le-a transmis el georgienilor.
Danemarca: "Georgia nu va avansa"
Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a reacţionat şi el la votul din parlamentul georgian. "În ciuda opoziţiei populare şi a apelurilor internaţionale, partidul de guvernământ din Georgia a adoptat astăzi legea privind agenţii străini pentru a reduce la tăcere opoziţia, mass-media şi ONG-urile. Dacă partidul de guvernământ nu-şi schimbă cursul de acţiune, Georgia nu va avansa pe calea aderării la UE", a avertizat acesta.
Norvegia: "Suntem alături de poporul georgian"
"Sperăm să vedem Georgia alăturându-se familiei europene de democraţii independente şi suntem alături de popor în dorinţa acestuia de a avea un viitor european pentru ţara sa", a transmis şi Ministerul de Externe norvegian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...