Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat vineri undă verde aderării Finlandei la NATO, supunând votului Parlamentului turc ratificarea cererii de aderare la Alainţa Nord-Atlantică a Helsinki, NATO a salutat decizia şi a pledat în favoarea unei aderări ”rapide” a Suediei, iar Ungaria a anunţat că urmează să se pronunţe la 27 martie, relatează AFP.
”Am decis să începem procesul de aderare al Finlandei la NATO în Parlamentul nostru”, a anunţat în urma unei reuniuni, la Ankara, cu preşedintele finlandez Sauli Niinistö.
President Erdogan holds joint press conference with Finnish counterpart:
— TRT World (@trtworld) March 17, 2023
- After #TurkiyeQuakes, Finland extended helping hand which strengthened our friendship
- We have expressed shared will to strengthen ties
- Discussed Türkiye-EU relations, current global & regional topics pic.twitter.com/fYxeQVW8iJ
În total, 28 dintre cele 30 de state membre ale NATO au ratificat aderarea Finlandei la blocul militar occidental.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a salutat decizia Turciei de a ratifica aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică şi a pledat în favoarea unei ratificări a aderării Suediei ”cât mai rapid”.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat vineri undă verde aderării Finlandei la NATO, supunând votului Parlamentului turc ratificarea cererii de aderare la Alainţa Nord-Atlantică a Helsinki, NATO a salutat această decizie şi a pledat în favoarea unei aderări rapide a Suediei, iar Ungaria a anunţat că se pronunţă la 27 martie, relatează AFP.
”Cel mai important lucru este ca Finlanda şi Suedia să devină rapid state membre cu drepturi depline ale NATO şi nu ca ele să adere exact în acelaşi timp”, a subliniat Jens Stoltenberg după anunţul lui Recep Tayyip Erdogan.
Parlamentul ungar urmează să se pronunţe asupra aderării Finlandei la 27 martie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului, Zoltan Kovacs, imediat după anunţul turc.
Partidul Fidesz al lui Viktor Orban ”susţine aderarea Finalndei la NATO. Votul parlamentar se va desfăşura la 27 martie”, a anunţat el, citând un lider al grupului parlamentar Fidesz, Mate Kocsis - fără să menţioneze Suedia.
Cazul Suediei urmează să fie tranşat ”mai târziu”, a anunţat Mate Kocsis, citat de agenţia ungară de presă MTI.
Zoltan Kovacs a insistat asupra faptului că Parlamentul ungar este ”suveran” şi ”nu va ceda presiunii unor ONG-uri liberale” care îndeamnă la ratificarea aderării celor două ţări cât mai rapid.
Fidesz a invocat marţi, pentru a justifica amânarea ratificării, ”întârzierea cauzată de negocieri cu Bruxellesul” în vederea deblocării unor fonduri în valoare de miliarde de euro, blocate în aşteptarea unor reforme în lupta împotriva corupţiei.
Una dintre îngrijorările Suediei este ca Ungaria să se folosească de aderarea sa la NATO ca monedă de schimb în bătălia cu Uniunea Europeană (UE).
Finlanda şi Suedia şi-au depus candidatura la aderarea la NATO în mai 2022, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Cele două ţări nordice au decis să dea pagina politicii lor de nealiniere militară, aflată în vigoare din anii '90, moştenită după decenii de neutralitate constrânsă sau aleasă.
Ungaria şi Turcia sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat aderarea celor două ţări.
Opoziţia ungară a acuzat Guvernul Orban de întârzierea ratificării, în contextul în care acesta îşi menţine cu atenţie relaţiile cu Rusia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...