Premierul spaniol Pedro Sánchez anunţă miercuri, într-o scrisoare publicată pe X, că ”se gândeşte” la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale, cu privire la trafic de influenţă şi corupţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc” pentru a decide ”dacă trebuie să continui să fiu la conducerea Guvernului sau dacă trebuie să renunţ la această onoare”, scrie Pedro Sanchez.

Premierul spaniol scrie că îşi va anunţa decizia luni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El anunţă că îşi suspendă - până atunci - activitatea.

Această anchetă preliminară împotriva lui Begoña Gómez a fost deschisă la 16 aprilie, în urma unei plângeri a Asociaţiei ”Manos limpias” (”Mâini curate”), condiderată apropiată extremei drepte, a anunţat într-un scurt comunicat Tribunalul Superior al Justiţiei de la Madrid.

Ancheta se află sub ”secretaul instrucţiei”, a precizat tribunalul.

În scrisoarea sa, Pedro Sanchez - care se află la putere din 2018 - denunţă o plângere cu privire la fapte ”inexistente” şi o campanie de ”hărţuire” prin intermediul presei a ”ultraconservatorilor”, susţinută, în opinia sa, de opoziţia de dreapta şi de extremă dreapta împotriva soţiei sale.

”nu sunt naiv”, scrie el, ”sunt conştient de faptul că ei depun o plângere împotriva lui Begoña nu pentru că ea a făcut ceva ilegal, pentru că ei ştiu bine că acest lucru nu este adevărat, ci pentru că ea este soţia mea”.

PLAN DE SALVARE A AIR EUROPA

Potrivit publicaţiei online El Confidencial, care a dezvăluit informaţia, această anchetă vizează legături ale lui Begoña Gómezcu grupul spaniol de turism Globalia, proprietarul companiei aeriene Air Europa, în momentul în care aceasta din urmă se afla în negocieri cu Guvernul pentru a obţine ajutoare în urma unei scăderi importante a traficului aerian, cauzată de pandemia covid-19.

La acea vreme, Begoña Gomez conducea IE Africa Center, o fundaţie cu legături cu Şcoala de Comerţ din Madrid IE University, un post din care a plecat în 2022.

Potrivit El Confidencial, IE Africa Center a ”semnat un acord de sponsorizare cu Globalia în 2020”, iar Begoña Gomez a participat la o ”reuniune privată cu CEO-ul acesteia Javier Hidalgo la momentul la care Globalia îşi negocia planul de salvare în valoare de mai multe milioane de euro cu Guvernul” lui Pedro Sánchez.

Acest plan a permis Air Europa să încaseze 475 de milioane de euro în noiembrie 2020, provenind dintr-un fond de zece miliarde de euro destinat susţinerii întreprinderilor strategice aflate în dificultate din cauza crizei sanitare.

Compania Spaniolă a fost prima întreprindere care a beneficiat de aceste fonduri.

Zeci de alte companii au urmat, inclusiv mai multe dintre concurentele acesteia, ca Iberia, Vueling, Volotea.

Opoziţia de dreapta i-a cerut miercuri premierului să ”le dea explicaţii spaniolilor”, prin vocea lui Ester Muñoz, o membră a conducerii Partidului Popular (PP, dreapta).

”Totul va sfârşi prin a se afla”, a ameninţat un purtător de cuvânt al PP, Borja Semper.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.