Cei mai importanţi responsabili pentru politicile economice ale Turciei au luni întâlniri cu omologi din Rusia, însoţindu-l pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a venit la Soci pentru a discuta cu Vladimir Putin în special despre exporturile de cereale pe Marea Neagră, în contextul războiului din Ucraina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Întâlnirea lui Putin cu Erdogan a început la Soci, iar potrivit unui transcript publicat pe site-ul Kremlinului, în discursul de întâmpinare liderul rus i-a spus omologului turc că problemele legate de criza ucraineană "nu vor fi ignorate" şi că este "deschis" la negocieri pe tema acordului referitor la transportul cerealelor pe Marea Neagră.

Putin a subliniat mai întâi cooperarea economică excelentă dintre cele două ţări - în ciuda sancţiunilor occidentale - şi a pus accent pe sectorul energiei. Când a trecut la temele de politică externă, el a menţionat Ucraina, dar şi subiectul Siria şi Libia, unde cele două ţări au uneori interese diferite.

CE I-A SPUS PUTIN LUI ERDOGAN

"Dragă domnule Preşedinte! Dragi prieteni,

Am convenit asupra acestei întâlniri cu mult timp în urmă, dar, după alegerile din Turcia, aceasta este prima noastră întâlnire faţă în faţă. Am avut deja plăcerea de a vă felicita pentru rezultatele obţinute şi aş dori să o spun din nou în persoană, chiar dacă au trecut câteva luni.

Elanul în dezvoltarea relaţiilor dintre Rusia şi Turcia, care a fost obţinut cu participarea dumneavoastră directă, a fost menţinut. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că, anul trecut, cifra noastră de afaceri comercială a crescut cu peste 80 % - 86 %, cred. În prima jumătate a acestui an, tendinţa pozitivă continuă. Nu este la fel de puternică ca anul trecut, dar este totuşi pozitivă.

Iar relaţiile se diversifică: nu este vorba doar de sectoarele tradiţionale ale cooperării noastre, inclusiv agricultura şi energia, ci şi de alte domenii care se dezvoltă, ceea ce mă bucură foarte mult.

Am făcut progrese, sper ca în viitorul apropiat să finalizăm negocierile privind crearea unui hub de gaze în Turcia, pentru a face mai stabilă şi mai echilibrată situaţia în sectorul energetic din regiune. Cred că acest lucru va fi benefic.

În domeniul agriculturii, am menţionat deja, am extins posibilităţile de furnizare a produselor agricole de la producătorii turci pe piaţa rusă, iar aici volumul este bun - şi în creştere.

În domeniul industriei metalurgice, relaţiile se dezvoltă şi au o perspectivă foarte bună. După cum am spus, ne mişcăm cu multă încredere în sectorul energetic. S-au ajuns la acorduri între principalii furnizori şi consumatori de ambele părţi şi sper că acest lucru se va întâmpla şi vom vedea acest lucru în viitorul apropiat.

Construcţia reactoarelor nucleare de la centreala Akkuyu continuă. Turcia a devenit acum membră a clubului internaţional al statelor nucleare în sensul deplin al cuvântului - după livrarea primului lot de combustibil nuclear rusesc la Akkuyu. Anul viitor - totul decurge conform planului - vom lansa prima unitate. Există opţiuni posibile interesante aici pentru continuarea cooperării noastre. În acest moment, un personal calificat foarte numeros - aproximativ 25 000 de persoane - continuă să lucreze la uzină.

Avem multe de discutat în ceea ce priveşte asigurarea securităţii în regiune. Bineînţeles, nu vom ignora problemele legate de criza ucraineană. Ştiu că intenţionaţi să ridicaţi întrebări cu privire la acordul privind cerealele. Suntem deschişi la negocieri pe această temă.

Bineînţeles, noi doi am făcut multe pentru situaţia din Siria. Ştiu cât de sensibilă este această problemă pentru Republica Turcia. Trebuie să consolidăm cele mai importante lucruri care au fost stabilite în cadrul formatului Astana, precum şi această platformă în sine, în opinia mea.

Bineînţeles, este vorba şi despre alte ţări din regiune, mă refer la tema libiană.

Există multe alte chestiuni bilaterale şi internaţionale care se vor afla cu siguranţă în centrul atenţiei noastre astăzi.

Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi acceptat invitaţia şi aţi venit astăzi la Soci".

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Un oficial turc care a solicitat anonimatul a declarat pentru agenţia Reuters că ministrul de finanţe Mehmet Simsek şi Hafize Gaye Erkan, guvernatoarea băncii centrale, vor participa la întâlniri în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră, unde Erdogan se întâlneşte cu Putin.

Simsek şi Erkan au fost numiţi în funcţie în iunie, după realegerea lui Erdogan pentru un nou mandat prezidenţial, având ca sarcină întoarcerea la politici economice mai corecte decât cele practicate anterior în context electoral şi care au dus la o înrăutăţire a sănătăţii economice a Turciei.

Deplasarea celor doi oficiali din domeniul economic nu fusese anunţată anterior şi nu este clar cu ce responsabili ruşi se vor întâlni şi ce vor discuta, menţionează Reuters.

Erdogan vrea să-l convingă pe Putin să revină la acordul care permitea exportul de cereale din Ucraina pe Marea Neagră, o înţelegere pe care Ankara a mediat-o anul trecut împreună cu ONU şi care a contribuit la atenuarea unei crize alimentare globale, dar din care Moscova s-a retras în iulie.

CITEȘTE ȘI Erdogan, în Rusia pentru a încerca să-l convingă pe Putin să reia acordul privind cerealele

Turcia, membră NATO, are legături strânse atât cu Moscova, cât şi cu Kievul. S-a opus invaziei Rusiei în Ucraina, dar în acelaşi timp nu a aderat la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi a avansat în cooperarea sa economică cu Rusia de la invazia de la începutul anului trecut.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că discuţiile lui Putin cu Erdogan vor avea loc la prânz, ora Moscovei (şi a României).

"NOI JUCĂM UN ROL PRINCIPAL AICI"

"Noi jucăm un rol principal aici", a declarat Akif Cagatay Kilic, principalul consilier de politică externă şi de securitate al lui Erdogan, referindu-se la încercarea Ankarei de a convinge Rusia să se întoarcă la Iniţiativa pentru cereale de la Marea Neagră. "Suntem precauţi, dar sperăm să obţinem un succes", a declarat oficialul într-un interviu acordat postului de televiziune Haber.

Putin a declarat că Rusia ar putea reveni în acordul privind cerealele dacă Occidentul îndeplineşte condiţiile unui memorandum separat convenit cu Naţiunile Unite, menit să faciliteze exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte. Deşi exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac obiectul propriu-zis al sancţiunilor occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina, Moscova a declarat că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările îi împiedică livrările.

Înaintea discuţiilor cu Erdogan, oficialii ucraineni au declarat că Rusia a lansat un nou atac aerian peste noapte asupra portului Izmail, unul dintre principalele porturi ucrainene de la Dunăre prin care Ucraina mai poate exporta cereale. Ucrainenii au spus că o dronă a explodat pe teritoriul României, ceea ce Bucureştiul a negat.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Ucraina susţine că o dronă folosită de ruşi în atacul din cursul nopţii de la Izmail a căzut pe malul românesc al Dunării / Ministrul Apărării: Infirm în mod categoric

Pe de altă parte, secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat joi că i-a trimis ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, "un set de propuneri concrete" menite să revigoreze acordul pentru cereale.

CITEȘTE ȘI Şeful ONU trimite Rusiei o propunere de revigorare a acordului pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră. Demersul vine înainte de întâlnirea Putin-Erdogan, care va avea loc probabil luni

CE VREA MOSCOVA

Una dintre principalele solicitări ale Moscovei este ca Banca Agricolă Rusă să fie reintegrată în sistemul internaţional de plăţi SWIFT, de la care UE a deconectat-o în iunie 2022, ca parte a sancţiunilor de amploare impuse ca răspuns la invazie.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat sâmbătă că principiile care erau stabilite în acordul pentru cereale nu au fost puse în aplicare data trecută, fără a preciza despre ce este vorba.

Erdogan, la rândul său, a transmis că promisiunile făcute Rusiei trebuie să fie puse în aplicare.

Rusia a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră de când şi-a invadat vecinul ucrainean şi a ameninţat că va trata toate navele ca potenţiale ţinte militare după ce s-a retras din acordul susţinut de ONU. Ca răspuns, Ucraina a anunţat crearea unilaterală a unui "coridor umanitar" de-a lungul coastei vestice a Mării Negre, care trece prin apropiere de România şi Bulgaria. Duminică, o a treia navă, Anna-Theresa, sub pavilion liberian, a ieşit din Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor folosindu-se de acest coridor.

Rusia va discuta, de asemenea, în întâlnirile cu oficialii turci despre o iniţiativă a lui Putin de a furniza până la 1 milion de tone de cereale ruseşti Turciei la preţuri reduse pentru procesarea lor ulterioară în fabricile turceşti şi expedierea către ţările care au cel mai mult nevoie de ele.

Pentru Rusia, Erdogan este un broker cheie - şi unul respectat personal de Putin. Aceasta este prima lor întâlnire personală din octombrie anul trecut.

Înaintea întâlnirii de luni, preţurile la grâu din SUA au închis vineri în scădere, deoarece pieţele au pus în balanţă stocurile globale reduse cu perspectiva unei producţii mari de grâu rusesc şi cu eforturile de reînnoire a acordului, notează Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.