Familia a confirmat moartea lui Hersh Goldberg-Polin, un ostatic israeliano-american din Gaza, la câteva ore după ce armata israeliană a anunţat că a descoperit acolo mai multe cadavre în timpul luptelor şi că militarii săi lucrează la identificarea acestora, relatează The Guardian.
Familia a emis un comunicat duminică dimineaţă. „Cu inima frântă, familia Goldberg-Polin este devastată să anunţe moartea iubitului lor fiu şi frate, Hersh”, se arată în comunicat. „Familia vă mulţumeşte tuturor pentru dragostea şi sprijinul vostru şi vă cere intimitate în aceste momente”.
Goldberg-Polin avea 23 de ani şi era unul dintre cei mai cunoscuţi ostatici, deoarece părinţii săi s-au întâlnit cu lideri mondiali şi au făcut presiuni neîncetate pentru eliberare. Luna trecută, ei s-au adresat convenţiei democrate, unde mulţimea a scandat: „Aduceţi-i acasă”.
„În cursul zilei de astăzi (sâmbătă, n.r.), într-un tunel sub oraşul Rafah, forţele israeliene au recuperat cadavrele a şase ostatici deţinuţi de Hamas”, printre care şi cel al israeliano-americanului Hersh Goldberg-Polin, a anunţat preşedintele Jose Biden, într-un comunicat, declarându-se «devastat şi indignat».
Armata israeliană a anunţat că şase cadavre au fost descoperite: două sunt femei şi patru bărbaţi. Hersh Goldberg-Polin, Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Alexander Lobanov, Almog Sarusi şi Ori Danino..
„Conform estimării noastre iniţiale, aceştia au fost ucişi cu brutalitate de teroriştii Hamas cu puţin timp înainte să ajungem la ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari.
Hamas şi aripa sa armată nu au comentat imediat acuzaţiile.
Cinci dintre ei au fost răpiţi la festivalul de muzică tehno Nova.
Cel puţin 40.691 de palestinieni au fost ucişi şi 94.060 au fost răniţi în ofensiva militară a Israelului în Fâşia Gaza începând cu 7 octombrie, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din teritoriul palestinian într-un comunicat.
Războiul a fost declanşat atunci când gruparea islamistă palestiniană Hamas a atacat Israelul, ucigând 1 200 de persoane şi luând aproximativ 250 de ostatici, potrivit bilanţului israelian.
Sâmbătă, au izbucnit ciocniri între trupele israeliene şi luptătorii palestinieni în Cisiordania ocupată, în timp ce Israelul a continuat o operaţiune militară în oraşul Jenin, punctul critic. Sute de soldaţi israelieni au efectuat raiduri începând de miercuri, într-una dintre cele mai ample acţiuni desfăşurate în Cisiordania în ultimele luni.
Biden, vorbind reporterilor în Rehoboth Beach, Delaware, a declarat că este „încă optimist” cu privire la o încetare a focului. „Cred că suntem pe punctul de a avea un acord”, a spus el. „Este timpul ca acest război să se încheie”.
„Oamenii continuă să se întâlnească... Credem că putem încheia acordul, toţi au spus că sunt de acord cu principiile”, a afirmat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.