Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006, potrivit CNN.
UPDATE - Procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, care a instrumentat dosarul, a declarat că "singura voce care contează este cea a juriului". În cadrul unei conferinţe de presă susţinute după verdict, Bragg a menţionat că "acest acuzat putea fi diferit de oricare altul din istoria Americii", dar "în cele din urmă, astăzi, acest verdict a fost dat în acelaşi mod ca în orice alt caz".
Condamnarea lui Trump a declanşat o furtună politică la Washington. Republicanii au atacat cu furie verdictul ca pe o eroare judiciară, în timp ce democraţii i-au lăudat pe juraţii din New York pentru că au pronunţat o hotărâre corectă într-unul dintre cele mai răsunătoare procese din istoria Americii.
Campania lui Joe Biden a declarat că "nimeni nu este mai presus de lege". "Există în continuare o singură modalitate de a-l ţine pe Donald Trump departe de Biroul Oval: la urne", a declarat Michael Tyler, directorul de comunicare al lui Biden.
Republicanii s-au raliat în jurul lui Trump, reiterându-şi acuzaţiile nefondate potrivit cărora administraţia Biden s-ar fi implicat în persecuţia politică a fostului preşedinte american. "Astăzi este o zi ruşinoasă în istoria americană", a declarat Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Congresmanul Jim Jordan, preşedintele comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor, a deplâns verdictul ca fiind "o parodie de justiţie".
Unii dintre consilierii şi membrii familiei lui Trump au fost şi mai tranşanţi. "Ce porcărie", a scris pe X Donald Trump Jr, fiul cel mare al fostului preşedinte.
CITEȘTE ȘI Verdict de vinovăţie în cazul lui Trump. Ce urmează?Protestatari anti-Trump şi susţinători ai lui Trump deopotrivă se adunaseră în faţa tribunalului penal din New York în momentul în care a fost anunţat verdictul, dar nu au fost raportate proteste sau tulburări pe scară largă.
Totuşi, într-un tweet publicat joi seară, primarul oraşului New York, Eric Adams, a declarat că a pus personalul NYPD în aşteptare pentru "orice împrejurări, inclusiv proteste de amploare".
"Procesul nostru de justiţie penală trebuie să fie respectat", a spus el.
CITEȘTE ȘI Primele declaraţii ale lui Donald Trump, roşu la faţă după aflarea verdictului de vinovăţie în procesul banilor tăinuiţi de la New York: "Ţara noastră s-a dus naibii" - VIDEO CITEȘTE ȘI Reacţia lui Joe Biden după anunţarea verdictului în cazul lui Donald TrumpUPDATE - Judecătorul de caz, Juan Merchan, a stabilit audierea pentru pronunţarea sentinţei pentru 11 iulie, la ora locală 10:00 a.m. (17:00, ora României).
Data este apropiată de Convenţia Naţională Republicană, care va începe pe 15 iulie, şi unde Donald Trump va fi nominalizat oficial drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
După anunţarea verdictului juraţilor, Todd Blanche, avocatul lui Trump, a cerut ca clientul său să fie achitat, fără a ţine cont de verdict. Blanche a argumentat că juriul nu avea cum să ajungă la verdict fără mărturia lui Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump devenit duşmanul său declarat, iar apărarea crede că Cohen a comis sperjur în acest proces.
Judecătorul Juan Merchan a respins însă cererea de achitare.
Juraţii l-au găsit vinovat pe Donald Trump pentru toate cele 34 de capete de acuzare formulate în acest proces istoric.
Donald Trump este primul preşedinte american judecat penal şi găsit vinovat.
Trump, în vârstă de 77 de ani, a pledat nevinovat şi neagă că ar fi avut o presupusă întâlnire sexuală cu Daniels în 2006.
Cei 12 juraţi au ajuns la un verdict unanim destul de repede, în circa 12 ore. Ei se retrăseseră miercuri pentru deliberări, după ce timp de câteva săptămâni au audiat martorii şi argumentele acuzării şi apărării la tribunalul din Manhattan din metropola americană unde fostul preşedinte îşi are sediul companiei sale, dar care este un fief eminamente democrat.
Un verdict de vinovăţie este de natură să bulverseze cursa prezidenţială din 2024, în care Trump, candidatul republican, încearcă să recupereze Casa Albă de la preşedintele democrat Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie.
O condamnare nu îl va împiedica pe Trump să încerce să recucerească Casa Albă şi nici nu îl va împiedica să preia funcţia, dacă va câştiga alegerile.
Sondajele de opinie arată că Trump şi Biden sunt într-o cursă strânsă. Dar sondajele Reuters/Ipsos au constatat că un verdict de vinovăţie l-ar putea costa pe Trump sprijinul în rândul alegătorilor independenţi şi al unor alegători republicani.
Dacă va fi condamnat, este de aşteptat ca el să facă apel.
Trump se confruntă cu alte trei urmăriri penale, dar nu se aşteaptă ca acestea să ajungă la proces înainte de alegerile din 5 noiembrie.
CITEȘTE ȘI Apelul lui Trump la verdictul din procesul banilor tăinuiţi se va concentra pe mărturia lui Stormy Daniels, sunt de părere experţii juridici CITEȘTE ȘI Cine este Stormy Daniels, vedeta porno aflată în centrul condamnării lui Trump pentru bani tăinuiţi?
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...