Coreea de Nord a tras sâmbătă două proiectile către Marea Japoniei - aparent rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, în plină criză sanitară mondială a pandemiei noului coronavirus, relatează AFP.
Aceste rachete au fost lansate din provincia Phenianul de Nord (vest), a anunţat armata sud-coreeană. Ea a catalogat tirurile ”extrem de neavenite, având în vedere situaţia dificilă cu care se confruntă lumea din cauza covid-19”, boala cauzată de noul coronavirus.
Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de contaminare pe teritoriul său, însă în Coreea de Sud mulţi cred că ar exista.
”Armata supraveghează eventuale alte tiruri şi se menţine în stare de alertă”, a precizat Statul Major Interarme într-un comunicat, în care îndeamnă la oprirea acestora.
Ministerul japonez al Apărării a anunţat, la rândul său, că a detectat ceea ce pare să fie ”unul sau mai multe proiectile de tipul rachetelor balistice”.
Coreea de Nord şi-a multiplicat din noiembrie testele de armament, în absenţa unor progrese în negocieri prin care Statele Unite speră să o determine să-şi abandoneze programul nuclear.
Potrivit unor analişti, Phenianul îşi perfecţionează puţin câte puţin capacităţile, în pofida sancţiunilor şi condamnărilor.
Prin aceste tiruri, Phenianul ”continuă o strategie internaţională care constă în a încerca să-şi normalizeze testele de rachetă”, declară pentru AFP Leif-Eric Easley, un profesor de la Universitatea Ewha din Seul.
La începutul lui martie, în plin impas în negocierile dintre Washington şi Phenian privind programele nuclear şi balistic nord-coreene - interzise -, această ţară a efectuat tiruri asemănătoare, în două rânduri.
De această dată, proiectilele au traversat toată ţara, de la vest la est, şi este vorba despre un ”exerciţiu dintr-o parte în alta”, a subliniat pe Twitter Ankit Panda de la Federation of American Scientists, un ONG care scrutează riscurile legate de domeniul nuclear. Acest analist a anunţat însă că aşteaptă mai multe detalii de la agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA cu privire la tipul armei testate.
La ultimele teste, KCNA a comunicat cu privire la subiect la o zi după tiruri.
Peninsula coreeană a înregistrat în 2018 o destindere remarcabilă, ilustrată de întâlniri istorice între dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.
Însă negocierile cu privire la ”denuclearizare” se află într-un punct mort de la al doilea summit între cei doi, în februarie 2019, la Hanoi, în Vietnam.
”RESTRICŢII DRACONICE”
Cu puţin înainte ca agenţia sud-coreeană de presă Yonhap să evoce tirurile, KCNA a anunţat o convocare, la 10 aprilie, a Adunării Populare Supreme, Parlamentul nord-coreean.
În opinia unor analişti, acest lucru presupune adunarea a aproximativ 700 de persoane, în contextul în care asemenea grupuri au fost interzise în numeroase ţări, într-o încercare de încetinire a pandemiei coronavirusului.
”Coreea de Nord nu şi-ar asuma riscul să organizeze un eveniment politic naţional de o asemenea amploare, dacă regimul nu ar fi sigur de împiedicarea sau oprirea răspândirii virusului”, a declarat pentru AFP Rachel Minyoung Lee, un analist de la site-ul specializat NK News.
În schimb, Leif-Eric Easley consideră că ”restricţiile draconice” pe care Phenianul le-a impus deplasărilor, ”campania în favoarea purtării măştii, pedepsirea publică a elitelor «corupte» care încalcă carantina şi pripa construirii unor instalaţii medicale sugerează că covid-19 a pătruns în ţară”.
Coreea de Nord, care şi-a închis frontierele şi a adoptat măsuri de izolare drastice împotriva epidemiei, îşi clamează cu regularitate hotărârea împotriva unui virus care a infectat peste 250.000 de oameni în lume şi s-a soldat cu peste 11.000 de morţi.
Vizată de sancţiuni internaţionale din cauza programelor sale nuclear şi balistic interzise, ţara are un sistem de sănătate notoriu de şubred, iar prevenţia pare să fie pentru Phenian singurul mijloc de a evita un masacru.
La începutul lui martie, preşedinţia Coreei de Sud, o ţară care se confrunta în acea perioadă cu coronavirusul, a anunţat că a primit de la Kim Jong Un mesaj personal de ”alinare” adresat sud-coreenilor. De atunci, epidemia a fost larg controlată în această ţară.
Potrivit KCNA, Kim a asistat la o ”competiţie de artilerie” în cadrul armetei, vineri, şi apare în fotografii împreună cu alţi ofiţeri dintre care niciunul nu purta mască.
În februarie, Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat pregătit să adopte derogări umanitare de la sancţiunile economice dure impuse Coreei de Nord, cu scopul de a o ajuta să lupte împoriva epidemiei noului coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.