Cel puţin 5.000 de persoane au fost ucise la Mariupol, în estul Ucrainei, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, declară luni AFP Tetiana Lomakina, o consilieră a preşedinţiei ucrainene însărcinată cu culoarele umanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aproximativ 5.000 de persoane au fost îngropate, însă oameni nu mai sunt îngropaţi de zece zile, din cauza bombardamentelor continue”, declară ea.

”Având în vedere numărul persoanelor aflate în continuare sub dărâmături (...), ar putea fi în jur de 10.000 de morţi”, estimează ea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Oraşul portuar Mariupol este asediat de către armata rusă de la sfârşitul lui februarie, iar mii de locuitori sunt nevoiţi să trăiască în condiţii foarte complicate, fără electricitate şi fără apă potabilă.

Aproxmativ 160.000 dintre cei 450.000 de locuitori de dinainte de război sunt blocaţi în continuare în oraş, potrivit primarului Mariupolului, Vadim Boicenko.

”Toate intrările şi ieşirile din oraş sunt blocate (...). Este imposibil să introduci hrană şi medicamente în Mariupol”, deplângea duminică seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Forţele ruse bombardează convoaiele cu ajutoare umanitare şi omoară şoferii”, a acuzat el, iar pe străzi zac ”cadavre” imposibil să fie îngripate.

După aproape două săptămâni de la bombardarea teatrului din Mariupol, soarta a sute de civili care s-au refugiat în acesta este în continuare necunoscută.

Municipalitatea a anunţat, citând martori, că se teme că este vorba despre ”aproximativ 300 de morţi”.

Însă o aleasă locală care a fugit din Mariupol în ziua bombardamentului a declarat AFP că orice numătrare a victimelor este imposibilă, având în vedere comunicaţiile defectuoase şi absenţa autorităţilor locale.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat duminică faptul că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin luni sau marţi, în vederea organizării unei ”operaţiuni umanitare” de evacuare a oraşului, împreună cu Turcia şi Grecia.

Mariupolul este un oraş strategic la Marea Azov, râvnit de către ruşi, pentru ca forţele armate ruse să poată face joncţiunea între Crimeea anexată de Moscova în 2014 şi regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk (donbas, est).

Un bilanţ precedent al Primăriei din Mariupol anunţa, la jumătatea lui martie, peste 2.000 de morţi civili de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.