Cel puţin zece explozii puternice au fost auzite în capitala ucraineană, marţi dimineaţa, în timp ce Harkovul era supus unui atac masiv cu rachete, după ce anterior autorităţile avertizaseră că rachete ruse se îndreaptă către Kiev, iar o alertă de raiduri aeriene a fost declanşată în toată Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Sunt patru morţi şi 92 de răniţi în urma atacului masiv care a avut loc marţi dimineaţa. Comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujni, a anunţat că ruşii au lansat 99 de rachete de diverse tipuri, inclusiv hipersonice, şi zeci de drone, ţinta predilectă fiind Kievul. Apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit să doboare cea mai mare parte a acestor ţinte aeriene, a declarat generalul Zalujni.

CITEȘTE ȘI Cel puţin patru morţi şi aproape 100 de răniţi în atacurile masive de marţi ale Rusiei asupra Ucrainei. Rusia a lansat 99 de rachete şi zeci de drone. Kievul a fost principala ţintă
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE: O persoană a fost ucisă şi 20 sunt rănite în Harkov, a anunţat şefului administraţiei militare regionale, Oleh Sînehubov, care a precizat că în special centrul oraşului Harkov a fost vizat de atacuri.

"Clădiril rezidenţiale, clădiri comerciale şi alte infrastructuri civile au fost avariate, iar maşinile au luat foc", a adăugat Sînehubov.

Peste 20.000 de persoane sunt în prezent lipsite de electricitate în Harkov ca urmare a loviturilor din regiune, a mai spus oficialul.

UPDATE: Oraşul Harkov a fost supus unui "atac masiv cu rachete", a declarat primarul Ihor Terehov.

Atacurile au avut loc după ce Putin a declarat luni că loviturile Ucrainei asupra Belgorodului "nu vor rămâne nepedepsite", iar Rusia susţine că Ucraina a lansat atacul asupra Belgorodului din regiunea Harkov, chiar peste graniţa cu Rusia.

La Kiev, primarul Vitali Kliciko a declarat că au fost avariate conducte de gaz în cartierul Pecerski din Kiev, iar electricitatea este întreruptă în mai multe clădiri din capitală.

Forţele aeriene ucrainene au declarat mai devreme, marţi, că au distrus toate cele 35 de drone de atac pe care Rusia le-a lansat după miezul nopţii, vizând mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv Kievul.

UPDATEExploziil au zguduit clădirile din centrul Kievului marţi dimineaţa.

Administraţia militară a capitalei a anunţat că fragmente de rachete doborâte au căzut în diferite cartiere, inclusiv în zone rezidenţiale.

Primarul Vitali Kliciko a declarat că mai multe zone ale oraşului au rămas fără electricitate.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Autorităţile ucrainene au declanşat alertele aeriene pentru întreaga ţară din cauza ameninţării reprezentate de bombardierele ruseşti active, iar rachete ruseşti se îndreptau, marţi dimineaţă, spre Kiev, relatează BFM TV.

"Kiev - rămâneţi în adăposturi. Multe rachete se îndreaptă (spre voi)", au transmis forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Cu câteva ore mai devreme, armata avertizase că bombardiere strategice ruseşti se află în aer.

"Pericol de rachete în zonele în care este în vigoare alerta aeriană! Ameninţare de lansări de rachete de croazieră de pe avioane Tu-95MS. Un total de 16 bombardiere strategice Tu-95MS se află în aer", anunţaseră Forţele Aeriene pe Telegram.

După decolări raportate în Rusia la Olenia (nord-vest) şi Engels (sud-vest), mai multe avioane Tupolev Tu-95MS se află în spaţiul aerian rusesc, au anunţat oficialii militari ucraineni pe Telegram. De asemenea, patru bombardiere Tu-22M3 au părăsit amplasamentul rusesc de la Ceaikovka, în apropiere de graniţa cu Belarus.

Moscova şi Kievul au înregistrat o escaladare a violenţelor în ultimele zile, cu un atac fără precedent care a făcut 24 de morţi sâmbătă la Belgorod, în Rusia, care a urmat unui atac cu rachete asupra Ucrainei, vineri, calificat drept "masiv" de Kiev, care a ucis aproximativ 40 de persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.