Armata americană a început să se retragă din două baze din Afganistan - în cadrul primei etape a acordului semnat la Doha, în Qatar, între Statele Unite şi talibani, în contextul în care Kabulul urma să ia o decizie marţi cu privire la un schimb de deţinuţi cu rebelii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bazele se află la Lashkar Gah - capitala provinciei Helmand (sud), în mare parte sub controlul insurgenţilor - şi în provincia Herat (vest), a declarat marţi pentru AFP un oficial american de rang înalt - sub protecţia anonimatului.

Potrivit textului acordului, numărul militarilor americani aflaţi la faţa locului ar urma să scadă de la 12.000-13.000 la 8.600 până la jumătatea lui iulie.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cinci dintre cele aproximativ 20 de baze americane din ţară urmează să fie evacuate.

Forţele americane îşi păstrează însă ”toate mijloacele (...) pentru a-şi atinge obiectivele”, anunţa luni un purtător de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, colonelul Sonny Leggett.

Însă, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernatorului din Helmand, Omar Zwak, doar ”20 sau 30” de militari străini au părăsit Lashkar Gah din weekend.

Statele Unite - care vor să pună capăt celui mai îndelungat război din istoria lor - s-au angajat prin Acordul de la Doha la o retragerea totală a forţelor străine din Afganistan în decurs de 14 luni, în cazul în care talibanii îşi respectă angajamentele pe care şi le-au asumat în domeniul securităţii.

Insurgenţii urmează, potrivit textului, să participe la negocieri cu privire la viitorul ţării cu o delegaţie din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului afgan - pe care talibanii nu l-au recunoscut niciodată.

Însă acest dialog interafgan - care urma să înceapă marţi - pare că urmează să fie amânat, după ce s-a lovit de un obstacol important.

Preşedintele Ashraf Ghani se opune de mai multe zile uneia dintre principalele clauze ale acordului negociat de americani şi talibani - eliberarea a până la 5.000 de prizonieri talibani în schimbul eliberării a până la 1.000 de membri ai forţelor afgane.

Luni, secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat că un decret urmează să prevadă, marţi, eliberarea unor prizonieri insurgenţi şi formarea unei echipe naţionale în vederea negocierilor interafgane.

Însă, la ora locală 17.15 (14.45, ora României), Guvernul afgan nu comunicase încă în acest sens.

”LISTĂ DETALIATĂ”

Talibanii au făcut din acest schimb de prizonieri o condiţie preliminară a deschiderii dialogului cu Kabulul.

”Noi am prezentat taberei americane o listă detaliată a celor 5.000 de persoane (prizoniere)”, a scris pe Twitter un purtător de cuvânt taliban, Suhail Shaheen, adăugând că prizonierii este necesar să fie predaţi grupării, care va proceda la o ”verificare”.

”Ei vor trebui să fie persoanele ale căror nume figurează pe listă”, a precizat el marţi.

Un lider taliban, contactat de AFP, a acuzat la rândul său Guvernul afgan de faptul că ”prevede să elibereze doar prizonierii care sunt în vârstă, foarte bolnavi sau pe cei a căror pedeapsă s-a încheiat”.

Kabulul pare mai dezbinat ca niciodată, în contextul în care Ashraf Ghani - învingătorul în alegerile prezidenţiale din septembrie - şi principalul său rival Abdullah Abdullah - care revendică de asemenwa victoria - s-au declarat amândoi preşedinţi ai Afganistanului luni, aruncând ţara într-o criză instituţională.

Aceste dispute alimentează temeri cu privire la faptul că un guvern slăbit nu poate face faţă talibanilor, care şi-ar consolida puterea după retragerea treptată a trupelor americane, mai ales din părţile ţării în care insurgenţii sunt deja prezenţi.

Helmandul, unde a început retragerea trupelor americane, este considerat bastionul insurgenţilor, în care trupele americane şi britanice au fost desosebit de vizate în cei 18 ani de război afgan.

Talibanii - care consideră acordul o ”victorie” împotriva Statelor Unite - au început deja să pună la încercare voinţa Washingtonului de a-şi proteja partenerii afgani - prin zeci de atacuri înregistrate de la semnarea textului la Doha.

La 3 martie, armata americană a efectuat un prim atac aerian vizând talibanii după acord, după ce aceştia au atacat în 43 de râînduri într-o zi forţele afgane în Helmand.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.