Comisia Europeană (CE) a prezentat joi un plan în lupta împotriva discriminării şi urii faţă de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT+) şi care vizează o consolidare a drepturilor cuplurilor de acelaşi sex împotriva unor ”tendinţe îngrijorătoare” în Europa, mai ales în Polonia, relatează AFP.
”Observăm progrese în anumite state membre (UE). De exemplu, multe au recunoscut cuplurile de acelaşi sex”, a declarat într-o conferinţă de presă vicepreşedinta CE Vera Jourova.
”Însă observăm de asemenea tendinţe îngrijorătoare”, a adăugat ea, evocând zone declarate ”fără ideologie LGBT” în unele oraşe poloneze şi atacuri asupra unor manifestanţi.
Comisia urmează să propună o recunoaştere reciprocă între statele membre UE a drepturilor parentale a cuplurilor de acelaşi sex.
”Este inacceptabil ca copilul tău să nu mai fie copilul tău după ce treci frontiera”, a apreciat Vera Jourova.
Ea a anunţat că 21 de state membre recunosc o formă de uniune civilă între persoane de acelaşi sex şi că doar o parte dintre ele recunosc posibilitatea acestor cupluri de a adopta copii.
O legislaţie europeană în vederea recunoaşterii reciproce a drepturlor parentale necesită, însă, o unanimitate a statelor membre UE.
Bruxellesul vrea, de asemenea, să înăsprească lupta împotriva discursului şi infracţiunilor sau delictelor anti-LGBT, propunând ca acestea să fie prevăzute în mod expres în tratate.
”Trebuie să facem acest lucru la nivelul UE, pentru că nu toate statele membre atacă problema urii tot mai mari faţă de LGBT în codul lor penal”, a justificat Vera Jourova.
O asemenea includere ar putea conduce ulterior la o obligaţie ca statele membre să pedepsească aceste infracţiuni.
Comisarul european însărcinat cu Egalitatea Helena Dalli a condamnat ”terapiile de conversie” care vizează să schimbe orientarea sexuală a lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor.
”Nimeni nu are nevoie să fie corectat. Practicile conversiei trebuie să înceteze”, a subliniat ea în cadrul prezentării acestei strategii - prima iniţiativă europeană de acest tip.
Potrivit unei anchete a Agenţiei UE a Drepturilor Fundamentale din 2019, discriminările pe bază de orientare sexuală şi identitate de gen au crescut în Uniune.
Aproximativ 43% dintre lesbienel gay bisexuali şi transsexuali spun că se simt discriminaţi în 2019, faţă de 37% în 2012.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.