Un şofer de taxi a murit înecat în Italia, în timpul unor furtuni violente care au cauzat inundaţii şi au distrus un pod în nordul Italiei, au anunţat marţi pompierii, relatează AFP.
Taxiul a fost luat de ape în oraşul Capriata d'Orba, în regiunea Piemont (nord-vest), unde s-a surpat podul.
Un pasager a reuşit să iasă din taxi şi a supravieţuit agăţându-se de un copac, potrivit presei italiene.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din case luni, în Liguria (nord-est), iar pompierii au efectuat 900 de operaţiuni de salvare de la Genova la Milano, unde drumuri şi căi ferate au fost inundate, iar traficul a fost suspendat punctual.
Nivelul fluviului Po, care traversează Italia de la vest la est şi în bazinului căruia se face agricultură şi se cresc animale, a crescut cu 3,5 metri în 24 de ore, a semnalat Coldiretti, principala asociaţie agricolă italiană.
Potrivit Coldiretti, ”din cauza modificărilor climatice”, Italia a fost afectată de ”peste trei furtuni pe zi de la începutul toamnei, inundaţii, rafale de vânt şi grindină, cu 18% mai frecvent decât în aceaşi perioadă a anului trecut”.
Această nouă perturbare a afectat ”regiunile cele mai fragile din peninsulă, ca Piemont şi Liguria, unde 100% dintre comune sunt ameninţate de riscul hidrogeologic”.
În plus, aceste zone sunt ”fragilizate şi mai mult de betonare şi abandonarea terenurilor agricole, ceea ce a condus la dispariţia a 28% din suprafeţele cultivate în 25 de ani” pe teritoriul italian şi la o reducere cu 12,8 milioane de hectare a terenurilor utilizabile, potrivit Coldiretti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.