Rusia şi China se pronunţă împotriva oricărui război nuclear, în toiul unor tensiuni cu Occidentul, şi subliniază că o astfel de confruntare nu va avea decât învinşi, relatează AFP.
”Părţile declară din nou că nu pot exista învingători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie să fie declanşat niciodată”, afirmă într-o ”Declaraţie comună”, semnată marţi, în urma unei întâlniri la Kremlin, preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping.
Putin managed to learn only one word in Chinese during the years of partnership with China
— NEXTA (@nexta_tv) March 21, 2023
Granddad wanted to surprise you with his knowledge of the Chinese language and made a toast to Xi Jinping's health, but he said only one word: gānbēi ("Bottoms up").
Medvedev was not… pic.twitter.com/xATlgYUao8
În cele două toasturi, transmise marţi seara în direct la televiziunea rusă, cei doi lideri au ciocnit pentru ”prosperitatea şi bunăstarea popoarelor Rusiei şi Chinei”, ”dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze”, ”cooperarea în această nouă eră” şi în sănătatea lor.
”Nu putem considera în mod rezonabil ca China să fie imparţială” în privinţa Ucrainei, a reacţionat un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Aceasta este cea mai clară critică a Washingtonului faţă de o propunere a Beijingului de a media în războiul ruso-ucrainean.
Franţa consideră însă că China poate juca ”un rol util de a convinge Rusia să accepte cu bună-credinţă negocieri de pace” cu Ucraina.
Parisul estimează că Moscova nu este înclinată ”în acest stadiu” să pună capăt războiului.
”Din nefericire, nu constatăm în acest stadiu nicio voinţă a Rusiei de a pune capăt agresiunii sale a Ucrainei şi de a-şi retrage trupele de pe teritoriul ucrainean”, a subliniat marţi Quai d'Orsay.
”Preşedintele rus (Vladimir Putin) continuă, din contră să afirme că Rusia îşi va atinge toate obiectivele războiului”, subliniază Ministerul francez de externe.
Însă China poate juca un rol ”în convingerea Rusiei să accepte cu bună-credinţă negocieri de pace, în vederea revenirii la respectarea deplină a Chartei ONU”, consideră diplomaţia franceză.
În timp ce Putin îl primea în Rusia pe omologul său chinez Xi Jinping, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a primit pe premierul japonez Fumio Kishida.
Premierul japonez este singurul şef al unui guvern membru G7 care nu a efectuase încă o vizită la Kiev de la începutul războiului rus în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Fumio Kishida a efectuat marţi o vizită la Bucea, în apropiere de Kiev, un oraş devenit un simbol al atrocităţilor ocupaţiei ruse, în cadrul primei sale vizite ”istorice” în Ucraina.
Japan's Prime Minister Fumio Kishida laid a wreath outside a church during his visit to Bucha in an unannounced visit that underscored Tokyo's emphatic support for Ukraine in its fight against Russia's invasion https://t.co/VbwA0e29XU pic.twitter.com/aY9CuzYO2N
— Reuters (@Reuters) March 22, 2023
El s-a dus în acest oraş-martir cu trenul, marţi după-amiaza, imediat după ce a sosit la Kiev şi înainte să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
”În timp ce pun piciorul în Bucea, azi (marţi) şi sunt martorul tuturor brutalităţilor care care fost comise aici, resimt un puternic sentiment de indignare”, a declarat Fumio Kishida.
In my grandparents’ generation, Japan was a destroyer, not a defender. Now Kishida is in Ukraine, a strong democratic voice. As an ethnic Chinese, I then see Xi with Putin the same week and honestly, the contrast — it makes me sad. pic.twitter.com/JCiGcFHxxv
— Melissa Chan (@melissakchan) March 21, 2023
”Întreaga lume este şocată de aceste atrocităţi”, a denunţat el.
”Mă bucur să-l primesc la Kiev pe premierul Fumio Kishida, un adevărat apărător puternic al ordinii internţaionale şi un prieten vechi al Ucrainei”, a declarat într-o postare pe Telergam, în urma unei întâlniri, Volodimir Zelenski.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...